Klaus Iohannis anunță că vrea să fie secretar general al NATO

Klaus Iohannis. Sursa foto: Arhiva EVZ

Klaus Iohannis a anunțat oficial că intră în competiția pentru a deveni secretarul general al NATO.

„Am decis să intru în competiție pentru funcția de secretar general al NATO. Îmi asum această candidatură în numele României, cu toată responsabilitatea”, a declarat șeful statului.

Klaus Iohannis vrea să fie șeful NATO

Acesta ar urma să-și încheie mandatul de președinte pe 21 decembrie 2024.

Șeful statului a menționat că țara noastră să își asume și mai multe responsabilități, într-un discurs ce a durat în jur de zece minute.

Klaus Iohannis a exprimat opinia că a sosit momentul pentru România să-și asume o responsabilitate crescută în structurile de conducere ale NATO.

Președintele a subliniat că există o înțelegere profundă, inclusiv în ceea ce privește provocările istorice din regiune și consideră că NATO are nevoie de o revizuire a perspectivei asupra misiunii sale, cu o reprezentare consolidată din această regiune.

NATO. Sursa foto: Julius Kielaitis | Dreamstime.com

Această decizie are la bază performanța României, experiența acumulată pe parcursul celor două mandate de președinte, înțelegerea profundă a provocărilor cu care se confruntă NATO, Europa și în special regiunea noastră și angajamentul meu ferm față de valorile NATO”, a mai spus președintele României.

Momentan, acesta Iohannis este singurul care și-a anunțat oficial candidatura, în timp ce premierul olandez a spus că vrea asta doar voalat. De asemenea, este vehiculat și premierul Estoniei.

Șeful statului se va lupta cu premierul olandez Mark Rutte

Până în prezent, premierul olandez Mark Rutte, care și-a anunțat și el candidatura la șefia NATO, a primit sprijin public din partea a patru dintre cele mai importante țări ale Alianței Nord-Atlantice pentru a-i succeda lui Jens Stoltenberg în fruntea NATO, în contextul conflictului ruso-ucrainean.

Rutte se bucură de susținerea Statelor Unite, Marii Britanii, Franței și Germaniei pentru preluarea conducerea NATO.

În același timp, România și-a anunțat intenția de a-l propune pe președintele Klaus Iohannis pentru funcția de secretar general al alianței.

Sursa Foto: Dreamstime

Nicolae Ciucă, despre candidatura cu Klaus Iohannis la șefia NATO

Imediat după anunțarea candidaturii, liderul PNL, Nicolae Ciucă, a anunțat că este un lucru foarte bun pentru că s-a formalizat această candidatură.

„Apreciem că este vorba despre o responsabilitate de asumare a reprezentării României pentru ocuparea unei funcții la nivelul Alianței Nord-Atlantice după 20 de ani de când România a devenit membru cu drepturi depline al NATO”, a spus Ciucă.

Întrebat despre șansele lui Klaus Iohannis, liderul PNL a spus că pentru oricare candidat e nevoie de un consens, așa că fiecare va veni cu argumente pentru a ocupa funcția.