Președintele ales al României, Klaus Iohannis, a acordat un interviu site-ului Deutsche Welle în care vorbește despre mesajul transmis de români duminică la urne și despre provocările, dar și prioritățile mandatului său.
DW amintește de la bun început că românii îl compară pe Iohannis cu un Barack Obama de România, grație victoriie sale spectaculoase de duminică și profilului său distinct, un etnic german de confesiune luterană într-o mare de ortodoxie.
Alegerile de duminică au scos în evidență lumii întregi devotamentul românilor pentru democrație și libertate, a subiniat Iohannis, declarându-se impresionat de prezența la urne a alegătorilor. „În al doilea rând, am înlăturat toate prejudiciile legate de modul în care se manifestă politica în România (...) Voturile și prezența masivă la urne transmit un mesaj clar: românii vor o schimbare semnificativă în felul în care se face politică”, a declarat președintele ales.
Întrebat de înseamnă „România lucrului bine făcut”, Iohannis a răspuns că acest slogan reflectă viziunea sa a unei țări prospere, unde fiecare își face treaba, legile sunt valabile pentru toată lumea și unde politicienii și instituțiile servesc cetățeanul.
Iohannis a mai precizat că, întrebat cum își va promova agenda electorală în condițiile coabitării cu un guvern de altă culoare politică, partidele politice trebuie să demonstreze prin decizii clare că au priceput mesajul ferm transmis de români pe 16 noiembrie. Faptul că parlamentul a respins legea amnistiei și a ridicat imunitatea unor membri la cererea justiției înseamnă că această coabitare este posibilă, a explicat Iohannis. „Președintele este cel care generează consens în ceea ce privește subiectele majore”, a mai spus el.
Subliniind din nou angajamentul ferm al României în relația cu NATO și UE, Iohannis a declarat că relațiile dintre România și Germania vor prinde un nou contur. „România trebuie să urce la un nivel superior în UE. România poate și trebuie să își îmbunătățească profilul în structurile din care face parte și trebuie să fructifice toate oportunitățile pe care le are”, a conchis Klaus Iohannis.