Nu trebuie prea mare perspicacitate pentru a sesiza că principala, uriașa problemă din administrarea Crizei în România constă în brambureala absolută. Nu numai de organizare, dar și de comunicare.
Duminică, 29 martie 2020, seara, a avut loc o conferință de presă condusă de Marcel Vela, ministrul de Interne. Distinsul e demult un personaj comic al României. Un fel de Svejk al regimului Klaus Iohannis. Ordinul semnat de el prin care Poliția în loc să prindă infractorii stă în poziție de drepți timp de cîntarea a trei strofe din Imnul național va rămîne în Istoria imbecilității vesele din postdecembrism. La concurență cu o altă măsură, luată de același baron local proțăpit în funcția de ministru:
Sfințirea de către un sobor de preoți a biroului în care stă el în fund ca ministru pe motiv c-a fost biroul lui Ceaușescu.
Ar fi stîrnit rîsul o asemenea măsură și la ministrul de Interne imediat după Căderea lui Ceaușescu, d-apoi la unul care avea înainte mulți alți posesori de fotoliu ministerial. Ar fi fost normal să fie prezent la conferință și ministrul Sănătății. Nu de alta, dar toate televiziunile de știri vorbesc de planul IV în materie de luptă medicală împotriva virusului.
După conferința de presă, în care s-a dat citire unei noi ordonanțe militare, din care am înțeles că nu poți ieși pe stradă într-un grup de mai mult de trei persoane, dar poți fi într-un microbuz cu 20 de persoane și că seniorii au cîștigat, în materie de drepturi ale omului, cel de a plimba cățelul, Alexandru Rafila și Adrian Streinu Cercel, aflați într-un război crîncen de vedetism mediatic, s-au dus la televiziuni diferite (Rafila la cele de Dreapta, Streinu Cercel la cele de Stînga), pentru a se contrazice reciproc în materie de număr de morți care vor fi, dar și de cum se aplică măsurile. De dragul ratingului, cei doi s-au întrecut în materie de prevestire a Apocalipsei.
N-ar fi fost oare normal ca fiecare dintre cei de la Conferință să fi vorbit în prezența lui Klaus Iohannis, de la Cotroceni, într-o conferință de presă condusă, girată, de șeful Statului?
Întreb asta, deoarece dezastrul din administrarea Crizei e dat și de absența unui Lider care să-și asume comunicarea, care să dea autoritate măsurilor luate și mai ales încrederea că totul e sub control.
Și acest lider în România de azi nu poate fi decît Klaus Iohannis.
Klaus Iohannis, preia comanda!
Și iată de ce.
1. Mai mult decît în alte locuri ale lumii, cetățenii României își îndreaptă privirile spre o singură persoană. Acea persoană e șeful statului. Acolo unde șeful statului e doar decorativ (vezi Italia, Ungaria, Bulgaria) persoana respectivă e premierul. De la acesta populația așteaptă mesaje de îmbărbătare. Nu goale, cum au fost cele ale lui Klaus Iohannis de pînă marți, 24 martie 2020, ci pline de conținut, mai ales pe dimensiunea speranței că împreună vom trece peste acest hop. România e republică semiprezidențială. Cu toate acestea șeful statului rămîne în postdecembrism persoana cu imaginea de cel mai puternic om din țară. Prin urmare, președintele Klaus Iohannis e obligat să-și asume conducerea Războiului cu Criza.
2. În democrație, dar nu numai, contează enorm și forța de convingere a populației. Desigur, se poate scoate Armata pe străzi, se pot arunca grenade lacrimogene împotriva celor care se plimbă pe bulevarde. Esențială rămîne însă convingerea. Asta cere centralizarea comunicării la nivelul unei persoane cu mare autoritate morală, dar și cu imaginea de om care ar putea rezolva problemele.
De la începutul Crizei s-au încercat fel de fel de experimente în materie de asumare a imaginii Tătucului. Raed Arafat se bucură de un capital politic uriaș. Da, dar Raed Arafat nu deține prerogativele de șef al statului și în plus stîrnește invidia șefilor săi. N-a mers nici experimentul comunicării în grup cu Marcel Vela în centru.
3. Cea mai mare dificultate a administrării Crizei în democrație o dă dependența politicienilor de sondaje. Măsurile în astfel de împrejurări sînt eminamente nepopulare. Pentru a le lua trebuie să-ți asumi riscurile de a scădea în sondaje, chiar și de a stîrni antipatia unei mari părți a populației. Puțini sînt liderii de azi ai țărilor democratice în stare să-și asume un asemenea risc. Mai există însă o posibilitate. Ca un lider să nu mai aibă nimic de pierdut. Fie pentru că nu depinde esențial de spasmele electoratului, fie pentru că nu se va mai confrunta cu examenul alegerilor. Din acest punct de vedere, România are în Klaus Iohannis persoana ideală pentru asumarea unor măsuri nepopulare. Klaus Iohannis e la al doilea mandat.
Klaus Iohannis tocmai ce a fost ales cu un scor zdrobitor. Are un capital politic uriaș. Are așadar de unde să piardă. Acest capital politic uriaș e important și prin raportare la toți ceilalți lideri politici ai momentului. Ludovic Orban e o glumă ieftină a naturii politice. A ajuns premier prin voința lui Klaus Iohannis. În lunile de mandat, dar mai ales în săptămînile în care asuda la gîndul că ar putea să nu mai fie premier, el și-a pierdut și bruma de simpatie pe care o mai avea de pe vremea cînd cînta din gură și la mandolină. Opoziția n-are la ora actuală nici un lider de autoritate. Victor Ponta e de departe cel mai activ și cel mai bun, dar fostului premier îi lipsește partidul de autoritate.
4. Românii își dau seama că membrii Guvernului nu sînt la înălțimea misiunii lor. Românii își dau seama că Ludovic Orban, lovit de paranoia alegerilor locale, la care ține cu dinții, se ocupă de capitalul electoral al PNL și nu de administrarea Crizei. Românii își dau seama că în timp cei ei sînt arestați la domiciliu, șmecherii se îmbogățesc pe seama statului. Românii se confruntă în această Criză cu abuzuri strigătoare la cer.
Președintele ar trebui să aibă zilnic conferințe de presă în care să arate românilor că știe tot ce mișcă în materie de administrare a crizei, că e cu ochii pe Guvern, pe administrația locală, că oamenii simpli să i se adreseze lui, pentru că el e deasupra răfuielilor politice. Aceste conferințe ar avea și o valoare de excepție în materie de îmbărbătare a populației. Îmbărbătarea însă depinde crucial de sentimentul omului simplu că acolo, sus, Cineva veghează și mai ales conduce în Războiul cu Criza.