Klaus Iohannis a subliniat, în Parlamentul European, importanța continuării sprijinului pentru Ucraina în fața agresiunii ruse.
Klaus Iohannis s-a adresat implicit țărilor care ar putea să manifeste ezitări în acest sens, subliniind că integritatea teritorială a Ucrainei nu poate fi subiectul oboselii sau al indiferenței.
Klaus Iohannis reafirmă sprijinul pentru Ucraina în războiul cu Rusia
Miercuri, președintele Klaus Iohannis a luat cuvântul în fața plenului Parlamentului European, care s-a adunat în sesiune la Strasbourg, în cadrul dezbaterii intitulate „This is Europe”.
Invitat de președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, șeful statului a adresat un discurs în cadrul acestei dezbateri europene.
„O altă linie de acțiune evidentă este aceea de a continua să susținem Ucraina. Trebuie să fim alături de Ucraina și de poporul său. Eu am această convingere în pofida anumitor voci care invocă o oarecare oboseală, o uzură legată de solidaritate.
Apărarea democrației, a integrității teritoriale și a suveranității precum și a ordinii internaționale bazate pe norme nu poate să facă obiectul niciunui fel de uzură sau de oboseală”, a transmis Iohannis.
În acest context, șeful statului a punctat că România rămâne angajată în acest efort comun. Țara noastră fiind astfel foarte implicată în susținerea Ucrainei, precum și a Republicii Moldova care este puternic afectată de criza din regiune.
Președintele a afirmat sprijinul României pentru Ucraina și la reuniunea Consiliului European
Înaintea reuniunii Consiliului European, de pe 1 februarie, președintele Klaus Iohannis a subliniat că agenda întâlnirii este relativ redusă în această sesiune, având ca teme principale finalizarea discuțiilor referitoare la rectificarea bugetului Uniunii și găsirea unei soluții predictibile pentru sprijinul acordat Ucrainei.
Președintele a spus atunci că este clar că Uniune doreşte să se realizeze acest ajutor semnificativ pentru Ucraina.
„Voi sublinia că România face deja foarte multe pentru Ucraina. Este dispusă România să continue acest ajutor atât timp cât va fi nevoie. Vom avea o discuţie mai largă despre ajutorul pe care dorim să îl dăm Ucrainei.
Vom avea o discuţie principială despre evoluţiile din Orientul Mijlociu şi, cu siguranţă, vom avea o discuţie despre ce se întâmplă cu protestele fermierilor. Nu putem să ne întâlnim în Bruxellesul care este aproape blocat de proteste şi să nu vorbim despre aceste lucruri”, a mai declarat Klaus Iohannis.