Președintele României, Klaus Iohannis, a făcut o plimbare cu bicicleta prin Capitală pentru a demonstra bucureștenilor că se poate merge la serviciu fără să poluezi.
Președintele României a surprins din nou cetăţenii Bucureştiului. În ciuda faptului că vizibilitatea nu este una tocmai bună, din cauza ceții și nu este nici măcar vinerea verde, Klaus Iohannis a dorit să ofere un exemplu pozitiv și să demonstreze românilor că se poate merge spre locul de muncă și cu un mijloc de transport mai puțin poluant.
Ultima deplasare cu bicicleta a președintelui a fost pe data de 3 iunie, atunci când a participat la evenimentul organizat de Green Revolution, cu prilejul Zilei Mondiale a Bicicletei.
Președintele spunea atunci că trebuie să dăm orașele înapoi oamenilor. Acesta a vorbit atunci despre necesitatea implicării autorităților locale pentru creșterea mobilității bicicliștilor în interiorul localităților.
Preşedintele Iohannis a îndemnat românii să lase maşina acasă şi să utilizeze bicicleta sau transportul public
Preşedintele Klaus Iohannis a ales atunci ca şi acum bicicleta pentru a se deplasa la Palatul Cotroceni. Șeful statului a mers pe bicicletă iar după un traseu de 40 de minute prin Capitală el a ajuns la locul unde își desfășoară activitatea de președinte. Iohannis, s-a alăturat, astfel, campaniei Vinerea Verde. Acțiunea este încurajează utilizarea transportului alternativ pentru deplasare.
Șeful statului a avut alături de echipajul SPP care-i asigură protecția și paza. Iohannis s-a suit pe bicicletă la reședința prezidențială de la Vila Lac în jurul orei 8.30. Purtând casca regulamentară şi o geacă elegantă, închisă la culoare, președintele a făcut cu mâna trecătorilor şi echipelor de televiziune.