Klaus Iohannis a semnat decretul! Legi cruciale pentru români. Intră în vigoare imediat

Sursă: Administrația Prezidențială

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat decretul prin care se modifică și se completează Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe. Președintele României a mai semnat trei decrete săptămâna trecută, printre care unul privind transportul în regim de taxi ori de închiriere, alături de legea privind modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 17/2005, pentru stabilirea unor măsuri organizatorice la nivel de administrație publică centrală.

Klaus Iohannis a semnat decretul privind legea drepturilor de autor și drepturile conexe, iar măsura prevede racordarea la normele Uniunii Europene a legislației naționale în domeniu.

„Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat luni, 28 martie 2022, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe (PL-x 565/15.11.2021)”, conform Administrației Prezidențiale.

Legea privind transportul în regim de taxi, schimbată

Președintele României a mai semnat trei decrete săptămâna trecută, printre care unul privind transportul în regim de taxi ori de închiriere, alături de legea privind modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 17/2005, pentru stabilirea unor măsuri organizatorice la nivel de administrație publică centrală.

De asemenea, Iohannis a semnat decretul de promulgare a legii privind ratificarea  Protocolului încheiat la Montreal, la 4 aprilie 2014 şi semnat de România la 13 decembrie 2019, „pentru amendarea Convenției referitoare la infracțiuni şi la anumite acte săvârșite la bordul aeronavelor, încheiată la Tokyo la 14 septembrie 1963 (PL-x 405/04.10.2021)”, conform comunicatului AP.

Tot în săptămâna ce tocmai a trecut, președintele României a semnat decretele de modificarea şi completare a Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, dar și legea pentru completarea Legii nr. 95/2006 ce privește reforma în domeniul Sănătății.

Cutremur pe scena politică din România! S-a aflat cine îi va lua locul lui Klaus Iohannis

Cine ar putea sa-i ia locul lui Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni? Ales în funcția de președinte al AUR, George Simion a vorbit despre politica pe care vrea să o adopte în interiorul partidului. El a făcut predicții despre jocurile care se fac înaintea alegerilor prezidențiale din anul 2024.

George Simion, liderul AUR, a vorbit despre alegerile prezidențiale din anul 2024. La finalul celui de-al doilea mandat, președintele Klaus Iohannis va fi înlocuit la Cotroceni. Despre oamenii care au cele mai mari șanse s-a tot speculat în ultima vreme. Alexandru Rafila, Mircea Geoană sau Laura Codruța Koveși ar fi candidați cu șanse apreciabile în această luptă.

George Simion anunță că AUR va da un candidat în turul al 2-lea al alegerilor prezidențiale

George Simion a spus că formațiunea pe care o conduce va duce un candidat în turul al 2-lea al alegerilor. Iar el are de gând să promoveze femei în cadrul AUR.

„Eu încerc să promovez doamne și femei serioase în politică și modelul de femeie politică este Elena Udrea, creația lui Băsescu. Eu sunt de astăzi președintele AUR, singurul partid patriotic din Parlament. Avem multă treabă, vom duce un candidat în turul 2 și va fi o mare provocare să și câștigăm turul doi, pentru a avea un președinte român adevărat”, a afirmat Simion.

Laura Codruța Kovesi va candida ca independent

Simion a mai spus că, până acum, partidele au fost „niște cuiburi de paraziți”, au vrut la putere ca să poată să își plaseze oamenii în instituții cheie.

Liderul AUR a dezvăluit cu cine crede că se va lupta AUR în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din 2024. „Kovesi va candida ca independent, sustinută de USR. USR e la groapa de gunoi a politicii, alături de Elena Udrea.”