Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care se suspendă angajările în sistemul public. Deși actul normativ a intrat în vigoare încă din vară, Guvernul condus de Nicolae Ciucă a dat mai multe derogări instituțiilor de stat, astfel încât să poată face angajări în continuare. Iar numărul celor angajați este destul de consistent.
Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului privind suspendarea angajărilor în sistemul public, până la finalul acestui an, a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis. Conform unui comunicat transmis de Administrația Prezidențială, șeful statului a semnat mai multe decrete de promulgare a unor legi.
„Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat luni, 31 octombrie 2022, următoarele decrete:
Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanței Guvernului nr. 51/1998 privind îmbunătățirea sistemului de finanțare a programelor, proiectelor şi acțiunilor culturale, precum şi pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 42/2019 privind stabilirea unor măsuri financiare pentru susținerea desfășurării Programului cultural național «Timișoara - Capitală Europeană a Culturii în anul 2023» (PL-x 482/19.09.2022);
Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2022 privind reglementarea unor măsuri în domeniul ocupării posturilor în sectorul bugetar, precum şi pentru completarea unor acte normative (PL-x 466/12.09.2022);
Decret privind promulgarea Legii pentru completarea art. 181 din Legea educației fizice şi sportului nr. 69/2000 (PL-x 108/14.03.2022);
Decret privind promulgarea Legii pentru ratificarea Convenției privind Organizația Internațională de Asistență Maritimă pentru Navigație, deschisă spre semnare în perioada 27 ianuarie 2021 - 26 ianuarie 2022, semnată de România, la Paris, la 23 septembrie 2021 (PL-x 217/26.04.2022)”, a anunțat Administrația Prezidențială.
Guvernul a suspendat angajările la stat
Guvernul a adoptat, în luna iunie, o ordonanță de urgență prin care a suspendat angajările în sistemul bugetar până la finalul anului în curs.
„În perioada cuprinsă între data de 1 iulie 2022 și data de 31 decembrie 2022, se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante”, prevedea ordonanța de urgență.
Excepție făceau, conform actului normativ, posturile pentru care au fost demarate procedurile de organizare a concursurilor anterior datei de 1 iulie 2022.
Instituțiile publice fac angajări pe bandă
Cu toate acestea, în ciuda suspendării angajărilor, tot mai multe instituții publice au obținut derogări pentru a recruta noi angajați. De exemplu, Ministerul Mediului a solicitat înființarea a 17 posturi noi, iar Ministerul Transporturilor a cerut derogare pentru alte 30 de locuri. Ministerul Educației a cerut un cadru legal care să-i permită să facă angajări începând cu 1 septembrie.
Secretariatul General al Guvernului a propus suplimentarea numărului de „posturi bugetate” cu 21. Anterior acestei solicitări, Guvernul a suplimentat schema de personal a SGG cu alte cinci posturi, în cadrul unei structuri pentru asigurarea punerii în executare a hotărârilor pronunțate de CEDO.
La ANSVSA s-a propus lărgirea schemei de personal cu 40 de posturi, iar la Oficiul Național pentru Spălarea Banilor au fost scoase la concurs alte 30 de locuri de muncă.