După ce a fost pus la zid de către reprezentanții USR, Klaus Iohannis ia primele măsuri și cheamă cele trei partide din alianță la negocieri. PNL, PSD și UMDR sunt așteptați la Cotroceni luni, începând cu ora 12.00. Discuțiile au ca subiect principal desemnarea unui prim-ministru pentru România.
Criza politică din România nu a luat sfârșit. După lungi negocieri, formațiunile politice din alianța pentru guvernare nu au stabilit încă programa, însă nu au căzut de acord nici în ceea ce privește funcția de premier. Președintele Klaus Iohannis a decis să intervină în aceste negocieri și a convocat toate formațiunile politice la Cotroceni, pentru a se purta discuții.
Șeful statului a fost pus la zid de reprezentanții USR, care au susținut că acesta ar încălca legile statului, dar și Constituția României. Ei susțineau joi faptul că președintele Klaus Iohannis ar fi trebuit să convoace partidele la o discuție imediat după ce Nicolae Ciucă și-a depus mandatul, atunci când acesta a fost propus de către președinte.
În urmă cu puțin timp, la Cotroceni a fost stabilit un program pentru ca șeful statului să poarte discuții cu toate formațiunile politice din România. Decizia a venit în temeiul prevederilor art. 85 alin. (1) și ale art. 103 alin. (1) din Constituția României. Subiectul principal al discuție va fi desemnarea candidatului pentru funcția de prim-ministru.
Consultările vor avea loc luni, 22 noiembrie 2021, după următorul program:
Ora 12:00 – Partidul Național Liberal (PNL) – Partidul Social Democrat (PSD) – Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR) Ora 12:30 – Uniunea Salvați România (USR); Ora 13:00 – Alianța pentru Unirea Românilor (AUR); Ora 13:30 – Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale.
Până la întâlnirea cu șeful statului, cele trei formațiuni politice ale alianței, PNL, PSD și UDMR, trebuie să încheie negocierile cu privire la noul program de guvernare. De asemenea, ai trebuie să ia decizii și în ceea ce privește împărțirea ministerelor, subiect care a creat o dispută între liberali și social-democrați. În ceea ce privește fotoliul de premier, cele trei partide nu au căzut la o înțelegere, însă cel mai probabil se va merge la Cotroceni pe varianta Nicolae Ciucă.
Conform declarațiilor făcute vineri de către Marcel Ciolacu, liderul PSD, ei nu au momentan niciun minister, acest subiect fiind încă în negociere.