Klaus Iohannis a propus o serie de activități pentru elevi în săptămâna „Școala Altfel”, dar a uitat complet că aceasta nu se mai află în programă din noiembrie 2021. A atras o mulțime de controverse!
Klaus Iohannis a fost nevoit să propună activități pentru elevi care să aibă loc în acest an școlar, în perioada Școlii Altfel. Președintele era mai încrezător ca niciodată în ideile prezentate, dar a uitat complet că aceasta a fost eliminată din structura anului școlar în luna noiembrie 2021, chiar de către ministrul Sorin Cîmpeanu, prin modificarea făcută în timpul vacanței forțate a elevilor.
Cea mai mare gafă din educație
Din cauza vacanței prelungite de 2 săptămâni, Ministrul Educației a declarat că elevii trebuie să recupereze informația pierdută.
„Compensarea se face printr-o săptămână din vacanță în perioada 3-10 ianuarie pentru elevii din gimnaziu și liceu și printr-o a doua săptămână, renunțându-se la săptămâna Școala Altfel, iar pentru elevii din învățământul primar se va renunța doar la Școala Altfel, în cazul lor nu vor avea pierdere din vacanța de iarnă. Vom intra în vacanță în data de 23 decembrie, vom avea 10 zile de vacanță de sărbători, elevii de gimnaziu și liceu vor reveni la școală pe 3 ianuarie, elevii din clasele 0-IV vor reveni la școală pe 10 ianuarie.”, a spus Cîmpeanu.
Clasele primare au început din 10 ianuarie, iar elevii de gimnaziu și de liceu au revenit la cursuri pe data de 3 ianuarie 2022.
La evenimentul de marți au fost prezenți președintele Klaus Iohannis, premierul Nicolae Ciucă, ministrul Educației, dar nimeni din sală nu a realizat că Școala Altfel nu mai există de anul trecut. Raportul prezentat a inclus și săptămâna specială, dar aceasta nu mai are cum să fie introdusă.
Elevii se bucurau de Școala Altfel în perioada 8-14 aprilie, dar de 2 ani aceasta a fost eliminată. Din cauza pandemiei de COVID-19, tinerii sunt nevoiți să recupereze orele pierdute.
O nouă materie din școli a stârnit controverse
Responsabilii vor să introducă în școli o nouă materie, "Istoria evreilor. Holocaustul". Victor Ciutacu nu a rămas indiferent la cele auzite și a transmis un mesaj dur.
„Introducerea disciplinei şcolare „Istoria Evreilor. Holocaustul”, laolaltă cu dezbaterea publică pe tema asta, este o tâmpenie grandioasă. O nouă încercare penibilă a autorităților noastre, în frunte cu inadecvatul ăla înalt care gândește la fel lent precum vorbește, de a se pune bine cu evreimea mondială și punct. Da, Holocaustul e o perioadă neagră a istoriei universale (nu un episod minor, cum a gafat Claudiu Târziu) și trebuie studiat în școli.
La Istorie, materie care există de când lumea în toate programele școlare. Nu trebuie inventată o materie suplimentară pentru asta. După logica asta strâmbă, mă întreb când o să apară că materie de sine stătătoare și Istoria Egiptenilor. Sau a…completați voi pe linia punctată.”, a scris Ciutacu, potrivit România Tv.