Kim Kardashian, vedeta reality show-ului american 'Keeping Up with the Kardashians', în care apare alături de surorile Khloe, Kourtney, Kylie şi Kendall, de fratele ei Rob şi de mama Kris, a împlinit marţi 34 de ani.
Anul acesta a fost unul plin pentru Kim Kardashian, care s-a căsătorit la 24 mai cu rapper-ul Kanye West, 37 de ani, în cadrul unei ceremonii cu adevărat extravagante desfăşurate la Florenţa. Ea are o fiică, pe nume North West, din relaţia cu Kanye, care a venit pe lume la 15 iunie 2013. Kim nu este la prima căsătorie. Ea a divorţat de producătorul muzical Damon Thomas în 2004 şi apoi de jucătorul de baschet din NBA Kris Humphries, în 2011.
Relaţia lui Kim Kardashian cu Kanye West a început în 2012. Tot în cursul acestui an Kim Kardashian a apărut pe coperta revistei Vogue alături de Kanye West.
Criticată intens pentru că ar fi o celebritate 'fabricată', lipsită de orice talent şi pentru că ar glorifica luxul, excesul şi risipa de bani, puţină lume ştie că vedeta donează în fiecare lună 10% din câştigurile ei în scopuri caritabile.