Consilierul de securitate națională al președintelui SUA, H. R. McMaster, a declarat presei că, în ciuda a ceea ce susțin mulți, „există o opțiune militară” în ceea ce privește Coreea de Nord. Președintele Trump a mers chiar mai departe, afirmând că, dacă situația o justifică, nu va avea de ales și va da ordin armatei „să distrugă total Coreea de Nord”.
Din păcate, amenințările Administrației Trump au numai scopul de a-l aduce pe Kim Jong un cu picioarele pe pământ. Liderul nord-coreean nu poate câștiga o confruntare militară cu SUA, dar nici americanii nu-și pot permite să plătească prețul unui conflict cu regimul de la Phenian.
„Angajarea într-un „război preventiv” cu Phenianul, așa cum l-a descris McMaster, ar transforma o situație tensionată într-un eșec catastrofal pentru America”, explică Daniel L. Davis, fost locotenent-colonel în armata americană.
În cazul în care va fi atacat, „Kim va lansa cel mai probabil un atac masiv de artilerie, cu durată limitată, asupra capitala sud-coreene Seul, provocând pagube enorme și ucigând zeci de mii de cetățeni sud-coreeni. Apoi va opri atacul și va avertiza că, dacă Statele Unite nu încetează ostilitățile, Coreea de Nord va distruge restul Seulului și va face sute de mii de victime.
Cel mai periculos ar fi ca dictatorul nord-coreean să lovească Seului cu o bombă nucleară sau să lanseze o rachetă nucleară împotriva Japoniei, ucigând milioane de oameni pentru ca apoi să amenințe și cu alte represalii dacă SUA nu încetează focul”.
Kim Jong Un, la butonul nuclear. Forţele armate strategice, în stare de alertă
Coreea de Nord, în prag de război. Sora lui Kim Jong-un amenință!
Daniel L. Davis spune că o astfel de situație ar pune Statele Unite în fața unei alegeri îngrozitoare: fie cedează în fața amenințării, fie acceptă milioane de morți în rândul aliaților.
Cât privește șansele ca loviturile preventive ale SUA să reducă la tăcere puterea de foc a nord coreenilor, Daniel L. Davis e convins că acestea sunt nule! ”Timp de zeci de ani, Coreea de Nord a știut despre puterea distructivă a avioanelor americane și, prin urmare, a ascuns un număr substanțial de piese convenționale de artilerie în munți. Piesele de artilerie pot fi puse pe poziții de tragere și apoi retrase la adăpost pentru reîncărcare.
Există, probabil, și un număr mare de silozuri de rachete nucleare în munți, care sunt ascunse astfel încât Statele Unite să nu le poată localiza. Am fost staționat în Coreea de Sud la mijlocul anilor 1990 și am observat formidabilii munți coreeni. De asemenea, am petrecut ceva timp în buncărurile subterane din Sud și știu că aceste adăposturi practic sunt inexpugnabile.
În plus, Coreea de Nord are de asemenea numeroase lansatoare mobile care vor fi ascunse în ascunzătorile subterane pentru a putea declanșa focul la momentul potrivit”, scrie Daniel L. Davis ]n articolul publicat de site-ul nationalinterest.org,
Concluzia este una singură: „Nu există nicio opțiune viabilă de război preventiv împotriva Coreea de Nord, cu excepția cazului în care cineva este dispus să accepte sute de mii sau milioane de victime civile”.