KFC: 9.000 de joburi noi în Marea Britanie

Lanţul de fast-food-uri Kentucky Fried Chicken (KFC) va crea până la 9.000 de noi locuri de muncă în Marea Britanie, demonstrând astfel că britanicii optează pentru modalităţi mai ieftine de a cina în timpul recesiunii.

Rețeaua americană de fast-food, care are în prezent aproximativ 20.000 de angajaţi în cele 760 de magazine din Marea Britanie, a anunţat că va face investiţii de până la 150 milioane lire sterline în cadrul unui program de dezvoltare ce prevede deschiderea a 200-300 de restaurtante noi în următorii trei până la cinci ani, potrivit The Independent.

Restaurantele KFC sunt prezente pe piaţa din România din 1996, iar franciza deţinută de US Food Network este una dintre cele mai scumpe de pe piaţă. În cele 30 de restaurante deschise în ţară se vând zilnic 6,7 tone de preparate din pui, iar aripioarele picante se numără printre preferinţele clienţilor.

Principalul concurent al celor de la KFC pe piaţa românească a restaurantelor cu servire rapidă este lanţul McDonald’s.