Ministrul culturii i-a cerut primarului Sorin Oprescu să nu avizeze planul Universităţii Bucureşti de a ridica două imobile în apropierea fostei capele a Reginei Elisabeta, monument istoric.
Un hotel destinat studenţilor şi un imobil nou pentru Facultatea de Sociologie. Asta au plănuit mai-marii Universităţii Bucureşti să ridice în imediata vecinătate a Capelei "Elisabeta Doamna", de pe Dealul Cotrocenilor, monument istoric de clasa A, ridicat în 1870 şi reabilitat de curând.
De altfel, după cum precizează preşedintele Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul, Nicuşor Dan, firma angajată de universitate a tăiat deja mai mulţi stejari seculari din curtea capelei pentru a face loc noilor construcţii.
Planurile mai-marilor Universităţii Bucureşti se vor opri însă aici. Asta din cauză că ministrul culturii, Kelemen Hunor, le contestă, pe motiv că "ar sugruma" complet monumentul.
De altfel, Kelemen le-a trimis deja primarului general, Sorin Oprescu, şi arhitectului-şef al Capitalei, Gheorghe Pătraşcu, o adresă prin care le cere să nu autorizeze construcţiile.
"Actualul plan nu lasă capelei nici măcar o minimă zonă funcţională. Acest mod de încoronare nu reprezintă un mod corect de protejare a monumentului istoric", se arată în documentul semnat de ministrul culturii.
Comisia de urbanism: "Nu avizăm construcţiile"
De altfel, şi locuitorii din zonă contestă proiectul u ni ver sităţii şi susţin că, în cazul în care autorităţile vor aproba investiţia, capela va fi "înghiţită" de cele două construcţii. Iar arhitecţii împărtăşesc opinia ministrului, arătând că zona de protecţie a monumentului va fi complet distrusă.
În plus, mai mulţi membri ai Comisiei de urbanism a Consiliului General al Capitalei au precizat pentru EVZ că nu vor aproba acest proiect. "Un asemenea proiect nu a ajuns în comisie şi, când va ajunge, nu va trece", au explicat surse din consiliu. "Primăria nu a autorizat lucrarea pe care Universitatea Bucureşti intenţionează să o realizeze în acea zonă. Singurul aviz dat de Primăria Capitalei vizează lucrări de reparaţii la clădirea existentă. Autorizaţia pentru construcţiile amintite va fi emisă doar în momentul în care va exista un aviz al Direcţiei Cultură a Municipiului Bucureşti", au precizat la rândul lor oficialii municipalităţii.
Mai-marii Universităţii Bucureşti au evitat însă să ofere un răspuns legat de proiect şi de avizele pe care le-au obţinut sau ar trebui să le obţină pentru a-l pune în practică: "Nu răspunde nimeni. Vă vom da un răspuns luni (mâine - n.r.)", a precizat Anca Goga, specialistul în Relaţii Publice al Universităţii. "Planul nu lasă capelei o mini mă zonă funcţională." KELEMEN HUNOR, ministrul culturii