Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că nu consideră că discursul lui Viktor Orbán de la Băile Tuşnad a fost unul rasist. Este prima declarație a politicianului despre incidentul de sâmbătă, 25 iulie.
Kelemen Hunor susține că-l cunoaște foarte bine pe premierul maghiar. "Îl cunosc de foarte mult timp pe Orbán Viktor, am discutat pe îndelete cu el de mai multe ori și susțin ferm că Orbán Viktor nu are în el nici o picătură de rasism" a explicat președintele USR. Mai mult decât atât, el a precizat că orice declarație trebuie interpretată în funcție de context.
Kelemen Hunor a ținut să sublinieze faptul că se încearcă în mod deliberat să interpreteze greșit o declarație. Mai mult, el crede că se dorește să se întărească prejudecățile românilor printr-o interpretare greșită. ''Este la mare modă, astăzi, ca, fără o gândire profundă, să numim pe cineva fascist sau rasist, pe oricine nu este de acord cu noi sau care are o altă opinie.''
Politicianul a făcut o comparație între discursul lui Viktor Orban și operele lui Platon. El a explicat că poate să găsească fraze în operele lui Platon pe care dacă le scoate din context, poate demonstra cât de rasist sau fascist a fost Platon. ''Dacă ne uităm la tot discursul lui Orban, putem vedea că nu a fost un discurs bazat pe rasism sau pe teoria speciilor. Există o singură specie de om, homo sapiens, restul e cancan", a mai afirmat președintele UDMR pentru publicația maszol.ro.
Discursul rasist al lui Viktor Orban din România
Viktor Orban a spus, sâmbătă, la Băile Tuşnad, că amestecul popoarelor europene cu non-europeni a creat o "rasă mixtă" și că acele țări unde s-a întâmplat acest lucru "nu mai sunt națiuni". Prim-ministrul ungar este acuzat că a folosit criza politică din Bulgaria pentru propagandă pro-Putin în timpul participării sale la întâlnirea anuală cu etnicii maghiari care locuiesc în România
Premierul Nicolae Ciucă a criticat declarațiile cu tentă rasistă ale premierului maghiar și a spus că nu își au locul într-o Europă în care 27 de țări trăiesc în pace. Premierul a lansat un mesaj pentru toleranță și solidaritate.