Unele surse au declarat că refuzul aderării României la Schengen al cancelarului Austriei, Karl Nehammer, a fost din motive politice și că acesta va avea de suferit la alegerile din 29 ianuarie.
Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, s-a opus aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen din motive politice, potrivit unor surse. El s-ar fi folosit de tema imigranților ilegali pentru a aduna puncte electorale, dar ar putea avea de suferit la alegerile din 29 ianuarie.
Aceste surse au declarat că oficialii PNL vor cere excluderea partidului lui Karl Nehammer din familia Popularilor Europeni dacă acesta nu va accepta România în Schengen, potrivit știripesurse.
Rareș Bogdan, șocat de discuția cu Sebastian Kurz
Europarlamentarul PNL, Rareș Bogdan, a declarat că a avut o discuție cu Sebastian Kurz, cancelarul de atunci al Austriei, și că a rămas șocat de ce a spus acesta. Mai mult, el a declarat că autoritățile din România trebuie să fie mai dure în legătură cu aderea la spațiul Schengen și că Austria ar putea să își schimbe părerea după alegerile din 29 ianuarie.
„Astăzi, la reuniunea informală care pregăteşte cele două întruniri oficiale unde se va putea pune pe ordinea de zi, la vot, extinderea Spaţiului Schengen, va fi o discuţie, pentru că, din punctul meu de vedere, cred că România trebuie să exploateze la maximum această fereastră de oportunitate pe care o are cu Suedia, care şi-a schimbat complet atitudinea şi care este dispusă, conform declarației făcute de premierul suedez, în plenul de la Strasbourg, săptămâna trecută, în momentul predării preşedinţiei Consiliului. Acesta este dispus practic să pună pe ordinea de zi extinderea Spaţiului Schengen.
Sigur că toate discuţiile vor fi duse după momentul în care Austria va avea alegeri – pe 29, duminică – care vor schimba puţin configurația şi atitudinea Austriei, chiar dacă ultimele declaraţii lui Nehamer au fost extrem de dure şi păreau destul de inflexibile. Eu cred că România trebuie să îşi schimbe atitudinea, să îşi schimbe strategia şi să fie mult mai fermă, mult mai dură, să amintească permanent de chestiunile economice şi de faptul că 7% din PIB-ul Austriei este făcut de companii prezente în România, că șapte din top zece companii austriece sunt prezente la Bucureşti, că 60% din piaţa de asigurări din România este asigurată de firme din Austria, că Strabag şi Porr sunt prezente aici, că OMV reprezintă 2% din PIB-ul Austriei şi este prezentă cu operaţiuni majore în România.
Trebuie să folosim toate argumentele. E bine că am retrimis ambasadorul şi reprezentanța diplomatică pentru a continua demersurile noastre. Am dat un semnal important în decembrie, când am retras ambasadorul. De acum, urmează negocieri, negocieri, negocieri cu pumnul de fier într-o mănuşă de catifea”, a spus Rareș Bogdan, în emisiunea Decisiv.
El a mai spus că România are de suferit din cauza situației instabile din Bulgaria.
„România este vitală în zonă, din cauza situației politice din Turcia, din cauza situaţiei instabile din Bulgaria. România este practic o insulă de stabilitate pe zona estică a NATO şi un culoar important de schimburi economice. Cred că trebuie să amintim toate aceste lucruri partenerilor noştri. Trebuie să folosim din plin forţa Germaniei, Franţei, a SUA şi influenţa pe care o au în Austria. Eu îmi amintesc că, anul trecut, în ianuarie, când încă era Sebastian Kurz cancelar al Austriei, la Berlin, l-am întrebat ce reprezintă pentru ei SUA şi a spus că „un partener de neînlocuit”. Şi am întrebat imediat după: „Dar Rusia?”. Şi mi-a zis o chestiune care m-a şocat şi mi-a rămas în minte: „Un partener de neclintit”, a mai spus Rareş Bogdan.