Cancelarul austriac Karl Nehammer a fost primit de președintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni. Discuțiile s-au axat pe aderarea României la Schengen. Nehammer a transmis că poziția Austriei rămâne neschimbată.
Update. Preşedintele Klaus Iohannis a transmis că, în discuţiile cu Cancelarul Austriei, Karl Nehammer de la Palatul Cotroceni au convenit să continue procesul pentru aderarea completă a României la Schengen până când vom avea rezultatul final dorit de toţi.
”În discuţiile avute astăzi, la Cotroceni, cu Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, am convenit să continuăm procesul pentru aderarea completă a României la Schengen până când vom avea rezultatul final dorit de toţi”, arată preşedintele într-un mesaj pe Facebook.
Şeful statului afirmă că ”Uniunea Europeană trebuie să fie unită, puternică, prosperă, iar intrarea deplină a României în Schengen va consolida securitatea Uniunii, în beneficiul tuturor cetăţenilor”.
Karl Nehammer, mesaj pe ”X”
Ulterior, cancelarul Austriei Karl Nehammer a scris pe X, în timpul vizitei la Bucureşti, că poziţia Austriei rămâne clară şi neschimbată, respectiv că sistemul Schengen nu funcţionează în prezent, prin urmare nu poate fi extins. aceasta în condiţiile în care, în discursul rostit la Congresul PPE desfăşurat la Romexpo, nu a făcut nicio referire la acest subiect. În postare, Nehammer vorbeşte şi despre companiile austriece, despre care afirmă că ”sunt puternic implicate în România şi creează multe mii de locuri de muncă”, dar şi despre faptul că ”mulţi cetăţeni români lucrează în profesii de asistent medical în Austria şi sprijină persoanele care au nevoie de îngrijire”.
”România este un partener important al Austriei. Companiile noastre sunt puternic implicate în România şi creează multe mii de locuri de muncă acolo. Mulţi cetăţeni români lucrează în profesii de asistent medical în Austria şi sprijină persoanele care au nevoie de îngrijire. În acelaşi timp, am vorbit şi foarte deschis despre obiecţiile austriece faţă de extinderea rapidă a spaţiului Schengen. Poziţia Austriei rămâne clară şi neschimbată: sistemul Schengen nu funcţionează în prezent, prin urmare nu poate fi extins”, a scris Nehammer pe X.
El precizează că se află la Bucureşti, la Congresul Partidului Popular European.
”Ne pregătim împreună pentru alegerile importante pentru Parlamentul European din iunie. În program a fost şi o convorbire cu Preşedintele României Klaus Iohannis”, explică oficialul austriac, postând o imagine alături de preşedintele Iohannis.
Congresul PPE de la București
La congresul desfășurat la București, miercuri, Partidul Popular European (PPE) a adoptat în unanimitate un manifest care susține aderarea rapidă a României la zona Schengen, după ce delegația austriacă a renunțat să mai voteze împotriva acestei propuneri.
În manifestul adoptat de PPE se menţionează că este nevoie „de aderarea deplină la Schengen pentru Bulgaria şi România, prin ridicarea cât mai curând posibil nu doar a controalelor aeriene şi maritime, ci şi a controalelor la frontierele terestre”.