Îndrăgitul artist Kamara trece prin momente cumplite din punct de vedere sentimental. Acesta a fost, recent, prins cu amanta chiar de soția sa, Oana, femeia care i-a dăruit și un băiețel.
Problemele din viața lui Kamara se îndreaptă spre sfârșit. Obosit de la atâtea explicații oferite, artistul a luat o decizie radicală în ceea ce privește viața lui sentimentală. Deși a trăit clipe frumoase alături de Mădălina, „amanta” ce i-a fost aproape câteva săptămâni, Kamara a decis să renunțe și la aceasta. Mai mult, Mădălina a fost vizibil afectată de cearta dintre Kamara și Oana, fosta soție și a decis să pună capăt relației cu artistul, după ce a văzut că acesta și femeia care i-a oferit un copil s-au îmbrățișat în platoul unei emisiuni.
În urma celor întâmplate, Kamara a decis să renunțe la ambele femei și să stea singur o perioadă, pentru a se liniști.
„Am ajuns la concluzia ca trebuie sa schimb ceva, daca vreau sa traiesc altfel viata mea si sa opresc anumite lucruri. Madalina nu este raul intruchipat, este o fata cu bune, cu rele. O fata ca toate fetele, dar care pentru mine a fost la un moment dat speciala.
Daca eu am renuntat la ea in acest moment, nu inseamna ca nu isi poate gasi pe cineva mai bun.
Ma doare sa o vad plangand, iti dai seama...Nu sunt obisnuit sa fac din viata mea un spectacol. M-am casatorit fara nicio televiziune langa mine. Iata ca am ajuns in situatia sa explic anumite lucruri. Dupa 2 ani si jumatate spre 3 am simtit prezenta acelei fete din inceputurile relatiei noastre. Acea fata a reiesit la suprafata, au fost lacrimi adevarate, sentimentele erau reale. Din pacate, a tinut doar cateva minute. Leon va ramane mereu baiatul meu, iar ea mama baiatului meu. Faptul ca nu mai putem locui impreuna, ca nu ii mai putem oferi aceeasi unitate, creeaza acest amestec de sentimente, acea explozie. Sper din suflet sa imi revin. In acest moment nu ma vad implicat intr-o relatie serioasa cu cineva. Madalina nu a fost o persoana rea din viata mea. Eu si Oana nu ne mai putem impaca. Asta e convingerea mea de azi”, a spus Kamara, potrivit wowbiz.ro.