In spatele mult mediatizatelor procese ale "marilor rechini" se ascund cauze din care imaginea justitiei romanesti iese de parca ar fi copiata dintr-un tratat de psihiatrie.
Doamna care analizeaza cu o vadita sila listele lipite la intrarea in sala este judecator. A urmat cursurile unei Facultati de Drept si a promovat examenul de admitere in magistratura, organizat de Ministerul Justitiei.
A urmat apoi cursurile Institutului National al Magistraturii, s-a specializat pe drept penal, iar la final a fost numita judecator, prin decret, de insusi presedintelele Romaniei, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii.
A profesat la inceput intr-o mica judecatorie aflata in apropierea Bucurestiului, dupa care a fost promovata la una de sector, iar, in final, dupa ani buni de munca, a fost transferata la Tribunalul Bucuresti.
Doamna judecator are vise. Si-ar dori sa scrie tratate de drept si sa ajunga sa prezideze sedintele de judecata de la Curtea de Apel Bucuresti, a doua instanta ca putere din tara.
Pentru moment insa toate visele iau o scurta pauza. Urmeaza o noua zi in instantele romanesti, printre cauze de duzina, procesomani experimentati si parti in procese care trag de timp cu un talent de invidiat, doar-doar s-o razgandi celalalt si se termina totul.
Justitia cu planse
Povestea unui tractorist grabit
Primul cetatean este adus in fata legii. Unde zaboveste aproximativ doua ore, timp suficient pentru auditoriul din sala de judecata sa-si faca somnul de frumusete, sa trimita SMS-uri la toata familia sau sa-si cresteze, de nervi, numele cu unghiile pe bancile din fata. Oficial, cetateanul respectiv este acuzat de conducere fara permis a unui autovehicul pe drumurile publice.
Neoficial, acesta a fost surprins, din greseala, de un politist care se intorcea acasa de la serviciu, in timp ce conducea cu viteza, pe ulita din fata casei, tractorul vecinului de vizavi.
Planul de aparare
Apararea inculpatului este complexa. Pus in fata faptului de a primi o amenda consistenta, ba chiar, Doamne fereste!, si o perioada de detentie, cetateanul s-a interesat prin sat, in cautarea celui mai profesionist avocat. A vorbit apoi cu vecinii, si-a facut rost de martori, l-a convins si pe vecinul de vizavi sa vina si sa le explice judecatorilor ca totul este o simpla neintelegere.
Povestea celui care se prezinta acum spasit in fata doamnei judecator incepe cu multi ani in urma, atunci cand, in plina perioada a pubertatii, a fost suit pentru prima data in cabina tractorului si initiat, in cadrul unui „curs-fulger” de nici 10 minute, cum sa manevreze magaoaia. Lectia s-a dovedit extrem de folositoare, mai ales atunci cand tractorului i-a fost atasata o remorca, iar barbatul a inceput sa faca diverse „servicii” pentru oamenii din sat.
Si asa ajungem la nefericita zi in care soferul neprofesionist a fost surprins de oamenii legii. Ca sa scape basma curata, personajul nostru a facut rost, in timp record, de planurile cadastrale ale tuturor caselor ce se intind de la resedinta personala si pana in punctul de unde incepe padurea, alaturi de o schita a drumului pe care circula tractorul.
Si asta pentru ca din demonstratia sa ar urma sa reiasa ca, de fapt, nu a fost nicio secunda vorba de vreun drum public, ci doar de, potrivit unei frumoase expresii personale, „o chestie care duce la dracu’, afara din sat”.
Demonstratia cadastrala
Asa se face ca, in aceste momente, o intreaga sala de judecata urmareste hipnotizata niste linii si puncte care se impletesc bezmetic pe trei planse expuse ca la ora de anatomie. Zeci de minute se dau definitii cadastrale, se atrage atentia ca „punctul asta doar pare ca se uneste cu linia asta, dar daca veti privi mai atent, onorata instanta, veti observa ca e spatiul asta mic intre cele doua”.
La bara este chemat si un expert care pare transferat, pe nesimtite, dintr-o sala de curs si care lasa audienta cu gura cascata. La propriu. Si taman cand sa se bucure doamna judecator (si ceilalti inculpati din sala pe care i-a luat somnul) ca aceasta frumoasa cauza se apropie de final, se anunta lipsa unui martor, „extrem de important”, un vecin de strada, „singurul care a vazut tot ce s-a intamplat”.
Iar grefiera se uita cu dezgust la doamna judecator. Care, dupa expresia fetei, nu pare sa gandeasca, in acest moment, la vreun post la Curtea de Apel.
Judecata de apoi
Povesti alternative: bicicleta, destinul si facturile
E un adevarat „star” la tribunal. Toata lumea il stie sau macar ii cunoaste povestea. Astazi, e randul doamnei judecator sa-l ia in primire. Nici nu apuca omul sa intre in sala si, de cum aude citirea partilor si vede culoarea dosarului, fata „onoratei instante” prinde o nuanta galbuie.
Povestea domnului care sta, in aceste momente, cu capul plecat in boxa acuzatilor suna cam asa: e bucurestean si risca a treia condamnare cu inchisoare in decurs de numai cateva luni, dupa ce a furat de tot atatea ori aceeasi bicicleta din acelasi garaj. Reteta e simpla: la nici o zi dupa ce era eliberat, personajul se intorcea la garajul respectiv, fura bicicleta, facea cateva ture, dupa care era prins si inchis din nou.
Situatia este cu atat mai delicata cu cat inculpatul sufera de o serie de afectiuni psihice, lucru atestat de o caruta de hartii si certificate medicale pe care avocatul acestuia le inmaneaza increzator grefierei. Doamna judecator ii da cuvantul.
„Ati furat bicicleta?”, „Da”, „Pai, de ce ati facut-o?”, „Nu stiu, onorata instanta”, „Trebuie sa fi avut vreun motiv, nu? Aveati nevoie de ea sau ce?”, „Doamna, eu atat stiu. Ca doar prima oara am vrut sa o fur. Dup’aia a fost asa, mana destinului, cum se zice”. Si parca toate cartile si tratatele de drept penal devin referinte bibliografice la o biblioteca de cartier.
Cu Strasbourg si Dumnezeu, inainte!
Si inainte ca seara sa se abata linistita asupra Tribunalului Bucuresti mai e timp de un proces scurt. Doamna Stefanescu si-a inceput discursul nervoasa si-l termina amenintand cu „judecata la Strasbourg si in fata lui Dumnezeu”. Nervii doamnei sunt cauzati de raspunsurile „alambicante” (cum spune dansa) pe care RADET-ul i le tot trimite de cand i-a intentat proces.
Motivul actiunii penale a fost, cel putin la inceput, o cerere de informatii adresata catre Regie pe Legea 544/2001 (Legea liberului acces la informatii de interes public). Doamna Stefanescu zice ca voia sa afle, de fapt, de ce exista diferente atat de mari intre facturile la intretinere, avand vaga impresie ca RADET-ul i-ar umfla plata.
Intre timp, datele problemei s-au modificat semnificativ. In sensul ca doamna Stefanescu a facut o investigatie sumara, iar rezultatele au pus-o definitiv pe ganduri. Persoane de pe scara de bloc care si-au schimbat tevile si si-au pus apometre platesc mai mult decat restul.
Drept pentru care, doamnei Stefanescu i s-au mai alaturat cateva familii, fiecare aducand dupa sine cate o sacosa plina cu facturi, biletele de la administratorul blocului si chitante de la prieteni si rude care stau in zone relativ asemanatoare, dar „platesc normal”.
In schimb, RADET-ul nu zice nimic. De cateva termene, avocatul Regiei nu mai vine pe la proces, citatiile pleaca si nu se mai intorc, iar raspunsurile sau justificarile oficiale nu apar.
Si doamna judecator amana cauza. Iar seara se lasa in sfarsit peste cladirea Tribunalului Bucuresti, printre urlete si amenintari, nervi, jandarmi obositi si sictiriti, vrafuri de dosare vechi si prafuite si birouri in care stau ascunse printre rafturi tratate internationale complexe de drept penal.