Sorin Antohi se denunța în 2006, printr-o scrisoare publicată în „Cotidianul”, ca turnător la Securitate, povestind că fusese recrutat în ultima clasă de liceu, prin amenințări cu exmatricularea și pușcăria, deoarece, cu doi ani mai devreme, scosese o revistă critică la adresa regimului lui Ceaușescu.
Autodenunțul lui Sorin Antohi a fost un șoc pentru elita anti-comunistă deoarece acesta era cunoscut ca membru al Grupului de la Iași, alcătuit din dizidenți ca Alexandru Călinescu, Dan Petrescu, Liviu Antonesei, Luca Pițu sau Dan Alexe, care au contestat regimul Ceaușescu în ultimii ani ai acestuia.
Antohi a fost membru fondator al Grupului pentru Dialog Social, a condus Departamentul de Istorie și Pasts, Inc. Center for Historical Studies de la Central European University Budapesta și a făcut parte din Comisia Prezidențială pentru analiza dictaturii comuniste din România
CNSAS a dat verdict de colaborare a lui Antohi cu Securitatea în 2014. Recrutat la data de 29 martie 1976, Antohi a primit numele de cod „Valentin” și a fost folosit pentru realizarea supravegherii informative la cursul postliceal de pe lângă Uzina Tehnoton din Iași.
Pe 24 ianuarie 1979, el a informat Securitatea despre un cetățean străin aflat în Iași pentru a preda la universitate – lectorul Cristopher Lawson:
„Sursa (Antohi n.r.) informează că interesul lui Lawson pentru România nu se manifesta în forme suspecte acesta evitând abordarea unor subiecte din viața contemporană sau vorbind în termeni de respect și de apreciere atunci când sursa conducea discuțiile spre unele probleme actuale”.
La o întrebare a ofițerului de Securitate, ulterioară întâlnirii cu Lawson, Antohi a răspuns, potrivit g4media.ro, că „nu-i exclus ca în spatele lectorului să se ascundă un alt om deoarece la pregătirea acestuia și la cei 34 de ani care-i avea nu i-ar fi fost greu să se fi pregătit și pentru alt gen de misiuni în România”.
Ceea ce CNSAS a socotit în frazele de mai sus drept „denunțare a unor activități anticomuniste”, a fost catalogat de judecător „opinii personale exprimate de o persoană care constituie exclusiv presupuneri ale acesteia, bazate pe elemente cu caracter general și cunoscute de organele de Securitate (…) O atare concluzie se impune și în raport de restul informațiilor furnizate cu privire la aceeași persoană, respectiv faptul că aceasta evita discuțiile despre viața acelei perioade, faptul că se exprima în termeni de respect și de apreciere atunci când discuțiile vizau problemele acelei perioade”.
Procesul a început în 2014, la Curtea de Apel București, care a respins, în 2015, solicitarea reclamantului CNSAS.
În recurs, în 2019, Înalta Curte a dispus rejudecarea dosarului de la zero, așa că procesul s-a reluat la instanța inițială, noul complet pronunțându-se în iulie 2020 și menținând decizia din 2015.
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric