Editura Evenimentul si Capital

Justiţia pentru oamenii simpli sau cum am ajuns să am o casă doar pe hârtie

CRISTINA_LICA_482eeb4197_b943a2649b
Autor: | | 17 Comentarii | 2207 Vizualizari

Cândva, un avocat îmi spunea că ar trebui să fim mai conştienţi, ca popor, de drepturile noastre şi să mergem în instanţă ori de câte ori simţim că ele ne sunt încălcate. Că în faţa justiţiei suntem egali cu toţii şi ar trebui să scăpăm de mentalitatea de tipul "oricum nu rezolv nimic".

Frumoase vorbe, domnule avocat, i-am zis şi atunci, dar nu e chiar aşa. Pentru că justiţia nu e gratis sau nicidecum ieftină: îţi mănâncă timp, energie şi mai ales bani. Într-adevăr, există unele speţe în care reclamantul este scutit de taxele judiciare, dar să nu uităm de onorariile avocaţilor, dacă nu ai noroc să găseşti apărător care acceptă să te reprezinte şi probono până la o sentinţă care ţi-ar da câştig de cauză. Pentru oamenii obişnuiţi care au au avut de-a face cu justiţia, în penal sau civil, nu mai contează, care au călcat măcar o dată în tribunal şi au stat în "boxă", există probleme mult mai grave decât întreaga dezbatere pe noile Coduri penal şi de procedură, decât eliberarea nu ştiu cărui politician sau om de afaceri corupt şi în general mai mari decât modul în care se face justiţia la televizor. Pentru că justiţia de la televizor nu prea seamănă cu justiţia lor, în care cererile li se anulau pentru că nu plătiseră un timbru judiciar de 2 lei (asta se întâmpla acum câţiva ani), în care termenele se stabilesc peste un an de la depunerea acţiunii, în care sentinţele se modifică radical de la o instanţă la alta şi în care daunele cerute li se micşorează de câteva zeci de ori de la instanţa de fond la cea de recurs. Victimele accidentelor rutiere ştiu asta cel mai bine. Dacă până acum situaţia era nu tristă, ci foarte tristă, cu noul Cod penal chiar că nu mai au şansa să mai vadă vreo minimă despăgubire. Pentru că tot ce se încadrează la mai puţin de 60 de zile de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier nu se mai consideră vătămare corporală, deci nu mai e infracţiune. Asta în condiţiile în care acum sunt deja foarte multe victime care au primit sub 45 de zile de îngrijiri şi "sunt vai mama lor", după cum se plâng cei de la asociaţiile din domeniu. O altă categorie de năpăstuiţi ai justiţiei sunt cei care sunt prinşi oarecum la mijloc. Cu riscul de a fi subiectivă, o sa povestesc o întâmplare…unică. Deşi nu e tocmai plăcut şi plăcută. În vara anului trecut, am încercat să cumpăr un apartament prin programul "Prima Casă". Toate bune şi frumoase până aici. Am găsit un apartament, al cărui proprietar îl cumpărase acum şase ani tot prin credit ipotecar, în perioada de "boom" economic şi imobiliar, cu vreo 80.000 de euro. Între timp, piaţa a scăzut, iar preţul real al apartamentului era undeva la 50.000 de euro. Respectivul proprietar îşi pierduse serviciul şi, cum nu-şi mi putea plăti ratele, l-a scos la vânzare. Cu banii primiţi din vânzarea lui, ar fi trebuit să stingă datoria la banca sa, care radia ipoteca de rang I pe care o avea asupra casei, după această operaţiune apartamentul urmând să-mi revină mie. Banca i-a dat voie să vândă apartamentul şi s-a angajat să radieze ipoteca după ce-şi primeşte, evident, banii. Am îndeplinit toate formalităţile cerute de acest program şi de bancă, am semnat un precontract (denumit tehnic promisiune bilaterală) etc. etc., urmând ca peste o lună, când se aprobă, să semnăm şi contractul de vânzare-cumpărare. Acolo era stipulat clar că banii proveniţi din creditul meu, al cumpărătorului, merg direct la banca vânzătorului . O operaţiune interbancară, destul de simplă, în care practic niciunul dintre noi, cumpărător şi vânzător, nu vedeam vreodată banii în mână. Zis şi făcut. Chiar a doua zi după semnarea contractului, mă sună notăriţa care întocmise actele, îngrozită că s-a trezit cu procurorii peste ea, care i-au răscolit tot cabinetul, că vor să anuleze contractul semnat cu o zi înainte. Vânzătorul se pare că era şi este în continuare cercetat într-un dosar penal , acuzat de evaziune fiscală şi delapidare, iar procurorii îi puseseră înainte sechestru asigurător pe proprietăţi, mai puţin pe apartamentul în cauză, care oricum nu era al lui decât cu numele, banca având drept de ipotecă asupra lui. Numai că un contract de vânzare-cumpărare nu se poate anula aşa uşor, aşa că Parchetul s-a gândit la o soluţie şi mai ingenioasă. Conform procedurii, imediat după semnarea actului de vânzare-cumpărare, acesta merge la Cartea Funciară, pentru a înscrie noul proprietar, după care banca cumpărătorului este obligată, conform contractului, să vireze banii în contul vânzătorului, la cealaltă bancă. Chiar în ziua în care banca trebuia să-mi vireze banii în cont şi să se efectueze tranzacţia, mă sună ofiţerul de credit şocat, că nu-mi mai poate trage creditul, că am sechestru asigurător pe cont. Deşi nu am avut vreodată nicio treabă cu justiţia şi nu am fost cercetată în nicun dosar. Procurorii au considerat banii respectivi drept o datoriea mea către vânzător şi, drept urmare, au pus poprire pe cont. Se cheamă, de fapt, că eu eram terţ poprit, deşi nu eram implicată în niciun fel în dosarul cu pricina. Întreaga agenţie a fost în vrie în ziua aceea. Juriştii lor nu ştiau pur şi simplu ce spună, pentru că noi eram cu actele în regula, dar în acelaşi timp legaţi de picioare. Era pentru prima oară în istoria lor când se întâlneau cu o astfel de speţă. Concret, dacă mi-ar fi intrat banii în cont şi ar fi fost blocaţi, nu se putea stinge nici datoria la banca vânzătorului, deci nu intram nici în posesia apartamentului, însă ar fi trebuit să plătesc rate, dobânzi, comisioane pentru nişte bani care stau blocaţi într-un cont. Iar banca mea şi Fondul de garantare ar fi rămas cu ipotecă de grad II, contrar clauzelor din contract. Cât despre acei bani, riscam să nu îi mai văd niciodată, dacă vânzătorul se dovedeşte în final vinovat şi sechestrul este menţinut. În acel moment, au căzut şi termenii contractului de vânzare-cumpărare. Teoretic, pentru că pe hârtie, doar pe hârtie, eu sunt proprietar, până la anularea lui în instanţă, acolo unde lucrurile durează de aproape jumătate de an! Oricine trece vreodată printr-o situaţie ca asta nu doar că începe să urască sistemul, ci se lecuieşte în veci de orice proces, oricât de încălcate i-ar fi drepturile!

INCREDIBIL! Care era PAROLA de acces in Targoviste, IMPUSA de PSD si ACCEPTATA de Politia Romana!

Pagina 1 din 2





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Opinii EVZ

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI