"N-a fost o călătorie iniţiatică, am vrut doar să văd lumea cu ochii mei", spune, modest, timişoreanul Andrei Bazar. A avut un buget de 5.000 de euro şi-a avut un mare ghinion: şi-a pierdut aparatul foto aproape de sfârşitul călătoriei. Dar câteva poze tot le-a salvat.
A muncit un an şi jumătate ca să strângă bani pentru excursia vieţii lui: şase luni a umblat pe bicicletă prin ţările Americii de Sud. A traversat Anzii de două ori, s-a lăsat stropit de apa de la Iguazu, a mers pe lacuri de sare secate şi a ajuns până la Machupichu şi la imensul lac turcoaz Titicaca. Pe bicicletă era cel mai ieftin să vadă lumea
Timişoreanul Andrei Bazar are 28 de ani, este inginer mecanic şi şi-a petrecut ultima jumătate de an pedalând, în medie, 100 de kilometri zilnic. "De când am fost mic mi-am dorit să văd lumea. Apoi am crescut şi am pornit la drum. Bicicleta era cel mai ieftin mod de a face lucrul acesta. Iar acum, după experienţa de 6 luni la pedale, zic că şi data viitoare plec tot pe bicicletă", mărturiseşte Andrei. L-am întrebat dacă viaţa în sânul altor civilizaţii sau pedalând ore în şir numai el, cerul şi iarba uscată din preerie l-au schimbat. Spune că nu. Zâmbeşte. Nu a fost o călătorie iniţiatică. Doar dorinţa de a vedea de aproape câteva dintre cele mai frumoase locuri din natură. Ziceau că e nebun dacă nu-şi face reclamă
Un an şi jmătate a strâns bani. 5.000 de euro. Aproape jumătate din sumă a însemnat costuri de transport, avioan, şi acces în parcurile naţionale. 400 de euro a dat pe bicicleta de tracking.
A luat puţine haine la el şi un aparat foto, pe care chiar la finalul trip-ului l-a uitat pe o masă şi a rămas fără el. Nu regretă faptul că a rămas cu puţine poze din experienţa asta: la urma urmei s-a dus ca să vadă cu ochii lui, nu pentru a consemna, în imagini, drumul. "Când mi-am dat demisia, cu vreo două săptămâni înainte să plec, am trăit un sentiment de eliberare. Lumea zicea că sunt nebun, că plec de unul singur, fără o poveste, fără o conferinţă de presă. Iniţial am vrut să fac înconjurul lumii. Costa prea mult, aşa că am început să tai din destinaţii. Au rămas Europa şi America de Sud. Am fost 40 de zile în Europa, am făcut 4.000 de kilometri, apoi am plecat în America Latină şi am mai pedalat vreo 10.000", povesteşte tânărul. Periplu de-a lungul şi de-a latul Anzilor
Totul a început în vara lui 2011, la Rio de Janeiro, prima destinaţie în care Andrei Bazar a ajuns cu un avion din Frankfurt. Primul drum l-a făcut la cascadele Iguazu. O feerie inclusă recent în cele 7 minuni naturale ale lumii. "Trebuie să vezi cascadele. Totul acolo e ceva ce nu se poate explica. Zeci de curcubeee, spontane, colorate, deasupra apei, nivelurile de cascade, păsările care ţopăie şi cântă în jur, sunetul de tunet al apei, verdele. E ireal. Pentru mine a fost cel mai important lucru să ajung aici", povesteşte.
Apoi a pedalat până la Buenos Aires, de unde a mers la "capătul lumii" în Ushuaia, oraşul-port din Ţara de Foc, după care a pedalat până în Chile şi apoi în Peru. Zona aceasta a fost una cu cele mai frumoase obiective: de la Parcul Naţional Torres del Paine, până la Perito Morreno, cel mai sectaculos gheţar din Argentina, apoi Caterra Austral - 950 km de munţi în stânga şi dreapta, râuri, cascade, lacuri, vegetaţie luxuriantă, o zonă fără drumuri, numai pietriş pe jos. A ajuns în Santiago de Chile, apoi a trecut Anzii în Argentina, la Mendosa, de acolo a urcat în Salta şi Jujui, apoi la 4.500 de metri, a trecut din nou Anzii, în San Pedro de Attacam, în Chile, şi a mers până în Arica, cel mai nordic oraş. Apoi a intrat în Peru, în Tacna, s-a scăldat în lacul Titicaca şi a vizitat ruinele de la Machupichu printre nori, fiindcă a prins zi ploioasă.
"În Peru e ca-n România, murdărie şi câini vagabonzi"
"Ideea mea nu a fost să fac kilometri, ci să văd lumea. Dintre toate ţările, în Peru m-am simţit ca acasă: era plin de câini vagabonzi, de pieţe deschise ca şi la noi, de multă murdărie pe străzi şi poluare. Poluarea era mult peste cea de la Timişoara. Treceam cu bicicleta printre maşini foarte vechi, diesel, care lăsau în rumă nori negri de la eşapament", povesteşte Andrei. În Peru s-a strigat cel mai mult după el "gringo", fiind luat în derâdere pentru culoarea albă a pielii. Peste tot însă a avut parte de experienţe simpatice. "Poate că am atras eu energiile pozitive: nu am avut probleme", spune acum. A fost atacat de termite
E totuşi un fel de a spune. Într-una din nopţile de campare în Argentina a fost atacat de termite. "Aveau cam un centrimetru şi jumătate, iar războinicii fălci imense. Parcă eram într-un documentar pe Discovery. Eu aşezasem cortul pe un pat de frunze, la marginea unei păduri, şi probabil, dedesubt era muşuroiul lor. Au făcut două găuri în cort, cât să bagi o minge de tenis prin fiecare, şi au venit pe mine, m-au ciupit. A fost un atac în toată regula. Iniţial am încercat să alung insectele, am strivit câteva, dar erau teribil de insistente. Pe la miezul nopţii, îmi făceam cortul pachet şi am pornit să caut alt loc de campare. O experienţă similară am avut în Chile, numai că aici furnicile erau mult mai mici. Nu au ros două găuri mari în cort, ci multe mici de tot, inclusiv în sacul de dormit", îşi aminteşte temerarul biciclist. Gest de mare omenie: l-au salvat în mijlocul furtunii
Tot în Argentina a testat pe viu ospitalitatea localnicilor. Un bărbat căruia i s-a părut simpatic l-a invitat acasă, la o cină tradiţională. Cu o altă familie, care trăia în condiţii de sărăcie lucie, a împărţit cei 4 metri pătraţi vitali. Oamenii l-au dus în casa lor ca să nu îl lase în frig şi furtună peste noapte.
"Mi-am pus cortul pe malul unei ape, într-o seară care se anunţa liniştită, dar care s-a transformat în cea mai teribilă furtună din câte mi-a fost dat să trăiesc. Ploaia turna ca din furtunul pompierilor, tunetele erau groaznice, fulgerele sinistre. Iar eu, în cort. La un moment dat au venit după mine băieţii unei familii, care mă văzuseră când mă pregăteam de înnoptat şi m-au luat la ei acasă. A fost un gest incredibil, în toată sărăcia lor, s-au gândit să mă ajute pe mine, un străin. Stăteau, şapte oameni, într-o singură cameră, de patru metri pătraţi. Unul a renunţat la patul lui, ca să am eu unde mă culca", povesteşte Andrei. Cum sunt oamenii şi ce ştiu despre România
Înainte să plece în turneu, Andrei şi-a făcut traseul pe Google Earth şi s-a uitat la poze din lume. Apoi, la faţa locului, a testat cât de cunoscută e România în afară. "Mai toată lumea auzise de Nadia Comăneci, de Dracula şi am întâlnit un bătrân, în Chile, care ştia de faptul că ţara noastră se numea, cu 2000 de ani în urmă, Dacia. E drept, mulţi aduceau vorba de ţigani atunci când spuneam că vin din România. Peste tot însă am întâlnit oameni extraordinari care pur şi simplu voiau să îmi dea de mâncare - un sandviş, o cafea, sau să îmi dea haine de-ale lor, ori care mă lăsau să folosesc internetul de la ei de-acasă. Alţii m-au lăsat să dorm la ei, unii să pun cortul la ei în curte", a mai povestit tânărul.
- Povestea studentului român care a reuşit să facă înconjurul lumii | FOTO
- Povestea omului care a mers pe jos din Africa până în România | VIDEO