Pentru prima dată în versiunea românească definitivă, "Jurnalul Annei Frank" va fi lansat, pe 17 noiembrie, la Godot Cafe Teatru din Capitală, în prezenţa diectorului Humanitas, Lidia Bodea, şi a jurnalistului Cristian Tudor Popescu.
"Dacă sunt dădăcită în felul acesta, devin obraznică, apoi tristă şi, ca de obicei, dau drumul răutăţii să iasă la suprafaţă şi îmi închid bunătatea în adânc în mine, iar apoi caut iarăşi şi iarăşi un mijloc ca să fiu cum aş vrea şi cum aş putea fi dacă... dacă n-ar exista alţi oameni pe lume".
Textul de mai sus a fost scris de fetiţa de 15 ani, Anna Frank, pe 1 august 1944. Ea şi familia ei stăteau mai bine de doi ani ascunşi de Gestapo într-un pod din Amsterdam. La numai trei zile de la scrierea celor de mai sus, Anna, părinţii şi sora ei, o altă pereche împreună cu fiul lor şi un medic dentist - toţi locatari ai aceluiaşi pod - au fost ridicaţi de cinci ofiţeri SS. A supravieţuit doar Otto Frank, tatăl Annei. Fetiţa a murit în lagărul de concentrare de la Bergen-Belsen, în martie 1945.
Un an mai târziu, Otto s-a întors în podul din Amsterdam, unde a găsit, aruncat pe jos, jurnalul Annei. SS-istul chemat la pont de un olandez denunţător a luat din servieta familei doar argintăria şi lumânarea de Hanuka. "Dacă ar fi luat jurnalul, nimeni nu ar mai fi auzit vorbindu-se vreodată de fetiţa mea", spunea Otto Frank.
Ne puteți urmări și pe Google News
"Jurnalul Annei Frank" a trezit conştiinţa lumii civilizate, scria Simon Wiesenthal în paginile cărţii sale "Asasinii printre noi", o mărturie crudă a ororilor petrecute în lagărele de concentrare. "Jurnalul" reprezenta povestea unei fetiţe obişnuite, de un nivel mediu, care îşi făcea însemnări despre micile ei probleme ("Uneori mama mă tratează ca pe un copil mic, ceea ce nu pot să sufăr") pe fundalul unei existenţe de neîntreruptă teroare ("Mi-e teamă să nu fim descoperiţi şi ucişi"). Replici la un cutremur al istoriei
În timp, documentul a fost tradus în peste 65 de limbi, a devenit scenariu de teatru şi film şi a stârnit nu doar controverse, ci şi proteste. În 1958, reprezentaţia piesei "Jurnalul Annei Frank, ce avea loc la Landestheater din Linz, oraşul lui Hitler, a fost întreruptă de manifestaţii antisemite. Mai mulţi tineri, majoritatea cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani, strigau de zor: "Trădători! Lingăi! Excroci!". Aceşti tineri nici nu se născuseră atunci când Anna Frank îşi scria jurnalul, dar pretindeau că însăşi Anna Frank este o invenţie menită "să scoată cât mai mulţi bani pe despăgubiri".
Aceasta nu a fost singura şi nici cea mai importantă manifestare de acest gen. Cu câteva zile înainte de revolta de la Linz, un profesor de liceu din Lubeck, făcuse o declaraţie publică absolut şocantă: "Jurnalul Annei Frank" era un fals. Desigur că autenticitatea manuscrisului i-a fost demonstrată de trei experţi, şi lui, şi celor care mai păstrau vreo urmă de îndoială în acest sens. Îndoieli spulberate
Mai mult decât orice expertiză, însă, în demonstrarea autenticităţii Jurnalului a cântărit enorm demersul reuşit al lui Simon Wiesenthal de a-l găsi pe cel care a arestat-o pe Anna Frank şi, mai mult, de a-l determina să recunoască această faptă, scriindu-se, astfel, post-mortem, Epilogul "Jurnalului". După îndelungi şi anevoioase căutări Wiesenthal l-a găsit pe Karl Silberbauer, inspector în cadrul forţelor de poliţie din Viena. Umilinţa şi regretul acestuia gravitau în jurul unui bilet de tramvai. "Nu regreţi ce-ai făcut?", a fost întrebat Silberbauer. "Ba da! Uneori mă simt îngrozitor de umilit. Acuma, când iau tramvaiul, trebuie să cumpăr bilet ca toată lumea. Nu mai pot arăta legitimaţia", a fost răspunsul celui care s-a arătat interesat de "Jurnalul Annei Frank" numai în măsura în care în paginile lui ar fi fost vreo referire la adresa sa. S-au luat doar măsuri disciplinare la adresa lui Karl Silberbauer, pentru că acesta ascunsese biroului de denazificare faptul că a făcut parte din secţia din Olanda pentru problemele evreieşti a Gestapoului.
Acum, Anne Frank este un nume familiar chiar şi pentru cei care nu au citit "Jurnalul" - îl poartă străzi şi şcoli de pe toate meridianele, precum şi mult vizitatul muzeu din Amsterdam şi fundaţia care l-a organizat în imobilul unde se afla Anexa secretă. Anne Frank şi "Jurnalul" ei figurează pe mai toate listele de excelenţă ale secolului al XX-lea privitoare la personalităţi şi la cărţi - cei mai importanţi oameni ai secolului, cele mai bune cărţi publicate în secolul XX, operele literare definitorii pentru secolul XX -, stabilite de specialişti, de ziarişti ori chiar de marele public.
Recomandările noastre
