Jurnaliştii nu au voie să vândă publicitate

Clubul Român de Presă este pe cale să reglementeze clar implicarea jurnaliş tilor în vânzarea de publicitate.

 O comisie a CRP special desemnată pentru această problemă a propus Consiliului de Onoare al Clubului Român de Presă (CRP) adoptarea unei norme care să interzică desfăşurarea simultană a celor două genuri de activitate.

Potrivit propunerii înaintate luni de această comisie, Codul Deontologic al Ziaristului ar urma să fie completat la articolul 8 cu fraza „Implicarea ziaristului în orice negocieri privind vânzarea de spaţiu publicitar este interzisă“. Şi patronii sunt avertizaţi Comisia a mai propus Consiliului de Onoare şi o adăugire la normele privind autoreglementarea relaţiilor profesionale dintre patronii din massmedia, editori şi jurnalişti. Prin urmare, articolul 7 al Recomandării („Restricţii fundamentale în mass-media“) ar trebui completat cu textul: „Patronii nu pot impune sau tolera implicarea jurnaliş tilor în negocieri privind vânzarea de spaţiu publicitar“.

Comisia care a făcut aceste propuneri a fost compusă din Răzvan Corne- ţeanu, director general al trustului Adevărul Holding, Lucian Romaşcanu, director executiv al diviziei de publicaţ ii a Ringier România (care editează şi EVZ) şi Cristian Tudor Popescu, preşedintele CRP şi directorul cotidianului „Gândul“.

Iată forma propusă a articolului 8 din Codul Deontologic (completarea este îngroşată): „În exercitarea profesiei şi în relaţiile pe care le întreţine cu autorităţile publice sau cu diverse societăţi comerciale, ziaristului îi sunt interzise înţelegeri care ar putea afecta imparţialitatea sau independenţa sa. Implicarea ziaristului în orice negocieri privind vânzarea de spaţiu publicitar este interzisă. Nu trebuie acceptate niciun fel de privilegii, tratamente speciale, cadouri sau favoruri care pot compromite integritatea ziaristului. Pentru a evita conflictele de interese, se recomandă ca ziaristul să nu fie membru al vreunui partid politic şi să nu fie angajat ca informator sau ofiţer acoperit al unui serviciu secret“.