Tipa care transpiră mult şi repede s-a aşezat iar sus.
Se masează „pe şuncile“ care-i dau de lucru de vreo patru ani, de când face „sală+saună“ zilnic. N-are mai puţin de 170 de centimetri, acoperiţi în vreo 55 de kilograme bine plasate. E întuneric, adevărat, dar nu pare să aibă celulită, deşi se smiorcăie cu gândul la „coaja de portocală“. Un nivel mai jos, o bondoacă explică de ce „puii“ ei nu mai slăbeşte: „Fată, nici eu nu mănânc seara. Nici tocătura nu-mi place. Carnea nici atât. Dimineaţa nu ies din casă până nu beau două căni cu apă caldă, pe stomacu’ gol. Mi-a zis doctora“, spune, dintr-o suflare, blonda şuviţată. De pe băncuţa de la înălţime, bruneta, transpirată toată, îi aruncă o privire uimită. „Să mor! Da’ ştii care-i baiul? Fast-foodurile. Cum le văd, parcă-s drogată!“, ne dumireşte bondoaca.
„Păi, de-aia...“, se iţeşte o voce palidă din locul cel mai fierbinte. „Eu n-am mai mâncat carne de ani. Iar ultima mea masă e la ora trei“. Şuviţata cu burtă cam de luna a noua: „Da’ la cât te culci, mămică, la patru?“. „Ei, uneori îmi mai e foame seara, da’ mănânc jumătate de gutuie. Oricum, nu ştiu cu cine semăn aşa obeză“, zice, în timp ce-şi plimbă mâna nervoasă, învelită într-o mănuşă de masaj, peste „bucăţile inutile“ - coapse, fese, abdomen.
Pe uşa saunei intră două silfide: n-au mai mult de 90 de kile laolaltă. „Abia aştept să le iau!“. „Dacă au efecte secundare?“. „Fată, sunt din plante“. „Vorbiţi de pastile?“, le ia la întrebări bruneta. „Da!“, zâmbeşte miniona cu păr îndreptat cu placa. „Şi sor’mea ia. A slăbit vreo zece kile în trei luni“, spune tipa de la înălţime. „Zece kile? Pe bune? Cum se numesc?“, se interesează miniona. „Ce tare! Îmi iau şi eu! Le înghit în paralel cu astea din America, pe care mi le-a dat antrenoru’!“, se agită studenta. „Eu am fost mereu slabă, da’ de când am venit în Bucureşti m-am îngrăşat. KFC, Mec, toate astea... uite ce şuncată m-au făcut“, şi trage, în silă, de pielea burţii.
„Şi eu eram slabă moartă. Da’ în liceu am scăpat de sub control: 50, 55, 60 şi, acuma, fără număr. Am o vecină, o văd dimineaţa când pleacă la muncă - înaltă, slabă, frumoasă. Şi zic: gata, tre’ să mă pun pe treabă. Numa’ că la muncă mi se face foame. Şi de foame, bag prăjituri şi Mec şi uit de tot slăbitul. Până la urmă, nu trăiesc ca să mă înfometez“, încheie sesiunea de aburi dolofana. NOTĂ: Mă duc la „sală+saună“. E în centru, dar nu-i de fiţe. Vin multe fete - unele plinuţe, altele disperate să dea jos şi kilogramele pe care nu le au. Unele sunt „piţipoance“, altele nu. Despre ele şi despre aburii din saună veţi putea citi, în fiecare sâmbătă, aici.