Jurnal de Front. Doi medici, în stare gravă la Gerota. Situația la zi despre pandemia de coronavirus care a lovit România

Coșmarul de la Spitalul MAI Gerota este departe de a se fi terminat. Încă doi medici au fost confirmați pozitiv. Cele două persoane lucrează pe secţia de la Terapia Intensivă a spitalului.

UPDATE:

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, susține că cele două doctorițe de la Spitalul Gerota sunt în stare gravă, iar prognosticul medicilor este unul rezervat.

„Sunt în stare critică (cele două doctoriţe de la Spitalul Gerota - n.r.), sunt ventilate mecanic, prognosticul medicilor este rezervat, dar ei fac toate eforturile necesare", a spus ministrul Sănătăţii, Nelu Tatătaru, sâmbătă, într-o intervenţie telefonică la Antena 3

Știrea inițială

În cursul dimineții de sâmbătă, doctorițele, în vârstă de 40 de ani, s-au simțit rău și au fost duse la Institutul C.C. Iliescu, unde au fost intubate.

Potrivit fișei medicale, niciuna dintre cele două doctorițe nu are alte probleme medicale.

Jumătate din personalul medical al spitalului a fost depistat cu noul coronavirus. Zeci de cazuri au fost confirmate într-o singură zi.

Medicii şi asistentele ar fi fost contaminaţi de fostul ofiţer MAI care a venit infectat şi a minţit autorităţile că nu a fost plecat din ţară. De fapt, fusese în Israel.

Spitalul a fost în carantină.

Reamintim că focarul de coronavirus de la spitalul Gerota a pornit de la un fost ofițer MAI care a minţit medicii că ar fi fost infectat cu coronavirus.

Bărbatul a fost în Israel și s-a întors în țară în 26 februarie.

Bărbatul din Bucureşti confirmat cu noul coronavirusa fost internat în data de 5 martie, cu simptome complet diferite faţă de cele obişnuite în cazul pacienţilor infectaţi cu virusul 2019-nCoV, informa Grupul de Comunicare Strategică.

La câteva zile după internare, pacientul a dezvoltat simptome pulmonare agresive, fapt ce i-a determinat pe medici să ceară efectuarea testului pentru COVID – 19. Bărbatul este ofiţer în rezervă al MAI şi are 60 de ani.

Inițial, pacientul a afirmat că nu a călătorit recent în niciun stat aflat în zonele considerate de risc maxim.

La nivelul unităţii medicale a fost declanşată o anchetă epidemiologică pentru identificarea tuturor contacţilor direcţi ai bărbatului.