Julianne Moore, vedeta unui remake după filmul "Carrie"

Actriţa o va interpreta pe Margaret White, mama cunoscutului personaj, într-un remake după pelicula "Carrie", potrivit site-ului Deadline.

Carrie va fi jucată de actriţa în vârstă de 15 ani Chloe Grace Moretz. Ea a declarat, pentru BBC News, că filmul "spune povestea într-un stil modern, iar acţiunea nu se petrece în anii '70 sau alte perioade de genul". Actriţa a mai completat că va fi "întunecat, dar incitant" şi a comparat remake-ul cu filmul "Black Swan". Remake-ul va fi regizat de Kimberly Pierce, care are în portofoliu şi "Băieţii nu plâng". Pelicula originală "Carrie" a fost bazată pe romanul cu acelaşi nume, scris de Stephen King. Actriţa Sissy Spacek, care a interpretat personajul principal şi Piper Laurie, care a portretizat-o pe mama lui Carrie au fost nominalizate la premiile Oscar. Sursa: BBC