Angela Ungureanu, magistratul de la Judecătoria Iaşi urmărit penal de DNA pentru luare de mită, a fost suspendat din funcţie de Secţia pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii. Judecătoarea este cercetată în stare de libertate.
"Pe 27 ianuarie inculpata, judecător la Secţia Civilă a Judecătoriei Iaşi, i-a solicitat unui avocat, denunţător în cauză, suma de 500 de euro cu titlu de împrumut. Cu aceeaşi ocazie, judecătorul i-a dat de înţeles avocatului că va face demersurile necesare pentru a urgenta tehnoredactarea unei hotărâri pe care el o pronunţase în cursul lunii noiembrie 2010, în cadrul unui proces civil, şi că va semna hotărârea. Avocatul reprezentase interesele legale ale părţii care câştigase procesul. Solicitarea împrumutului s-a făcut în condiţiile în care judecătorul Angela Ungureanu nu mai discutase niciodată în cadru particular cu persoana denunţătoare ci exclusiv în context profesional", se arată în ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale. Pe 28 ianuarie magistratul a primit de la avocat suma de 2.500 de lei şi a reiterat promisiunea de a urgenta tehnoredactarea şi semnarea hotărârii din dosarul civil.
Consiliul Superior al Magistraturii nu a avizat arestarea judecătoarei
Magistratul Angela Ungureanu a primit vineri seara ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore însă procurorii nu au mai propus-o pentru arestare întrucât au primit aviz nefavorabil de la Consiliul Superior al Magistraturii. Angela Ungureanu este cel de-al doilea judecător din Iaşi suspendat din funcţie ca urmare a începerii urmăririi penale pentru luare de mită. În luna noiembrie a anului trecut magistratul Georgeta Buliga, de la Secţia Civilă a Curţii de Apel Iaşi, a fost suspendat din funcţie după ce a primit 4.000 de euro de la un denunţător căruia îi dăduse câştig de cauză într-un proces de partaj. Georgeta Buliga este judecată în stare de arest de Curtea de Apel Bacău.