Omul de afaceri Marian Iancu, fostul patron al echipei Poli Timișoara, a relatat o întâmplare în care controversata judecătoare Camelia Bogdan ar fi adormit în sala de judecată. Marian Iancu a fost condamnat la 12 ani de închisoare, din care a executat peste opt.
Marian Iancu a povestit despre rolul activ al judecătorului în timpul cercetării judecătorești, și despre cum judecătoarea Camelia Bogdan ar fi adormit în timpul audierii sale în acest dosar.
Iancu a mai spus că un alt judecător din complet, respectiv Marius Mihalcea ar fi trezit-o pe judecătoarea Bogdan.
“Știam că nu mai am nicio șansă. Fusese condamnat Voiculescu cu un an înainte, de aceeași judecătoare care ulterior a fost scoasă din magistratură. Mi-a spus avocatul: 'nu avem nicio șansă. De Camelia Bogdan e vorba, pe abuzurile pe care le-a făcut, abuz identic pe care l-a făcut și la mine în dosar. Am avut o atitudine dură, ca să nu zic contondentă, directă în instanță. ... Mi s-a părut că a adormit în timp ce eu dădeam declarații, și nu mi s-a părut, pur și simplu a luat-o somnul. Și eu m-am oprit. Cred că i-a făcut colegul semn, și a tresărit: gata, ați terminat?”, a povestit Marian Iancu, fostul patron al celor de la Poli Timișoara.
A cerut să se consemneze că dormea
Omul de afaceri a mai povestit că a fost convins că va primi mulți ani de închisoare, după cum s-a derulat procesul.
După episodul cu somnul, Marian Iancu a cerut să se consemneze acest fapt în încheierea de ședință, dar a fost refuzat categoric, de cei doi judecători.
”Vă dați seama în momentul ăla ce s-a întâmplat. Mi-a zis din instanță, de atunci, i-a spus avocatului meu să îmi confirme că tot ce spun se poate folosi împotriva mea, și că asta va conta în final când ea va delibera, și de la zece ani m-a făcut de 12. N-am înjurat-o, mai mult decât atât, e puțin spus înjurat. I-am zis să ia act că dormea, și că cine doarme la muncă: ori cine a băut noaptea, ori ... în fine, multe. Și i-am spus că data viitoare dacă o să mai adoarmă o să iau microfonul și o sa i-l dau în cap, ca să fac dovada ca nici măcar nu se ferește, că doarme. A venit polițistul, mi-a ținut microfonul, în fine...”, a mai relatat Marian Iancu, citat de luju.ro.
Exclusă din magistratură
Judecătoarea Camelia Bogdan a fost exclusă din magistratură, în luna aprilie 2022, când completul de cinci judecatori de la Înașta Curte de Casație și Justiție a decis acest lucru.