Diego Forlan a fost declarat de FIFA câştigătorul "Balonului de Aur" al Cupei Mondiale, spaniolului Iker Casillas i-a revenit "Mănuşa de Aur", în timp ce neamţul Thomas Müller a ieşit "cel mai valoros tânăr jucător".
Decizia este oarecum curioasă, în condiţiile în care atacantul uruguayan s-a bătut pentru titlul de cel mai bun jucător al turneului sud-african cu spaniolul David Villa şi cu olandezul Wesley Sneijder, fotbalişti care au disputat ultimul act.
Născut pe 19 mai 1979, la Montevideo, David Forlan provine dintr-o familie de fotbalişti. Tatăl său, Pablo, a jucat pentru naţionala din Uruguay în perioada 1966-1974, iar bunicul, Juan Carlos Corazo, a îmbrăcat tricoul echipei argentiniene Independiente şi a antrenat naţionala statului Chile, în 1964.
Tot Independiente a fost şi primul club al lui Forlan la nivel de seniori, atacantul evoluând la formaţia argentiniană între 1998 şi 2002, când s-a transferat la celebra echipă Manchester United.
Îşi ajută sora paralizată
Aventura pe tărâm britanic nu prea i-a priit uruguayanului, care n-a înscris decât 10 goluri în cei doi ani pe care i-a petrecut la formaţia antrenată de Sir Alex Ferguson. A renăscut însă la Villarreal, unde a jucat din 2004 până în 2007, perioadă în care a marcat 54 de goluri.
Din 2007 şi până în prezent, Diego Forlan evoluează pentru Atletico Madrid, cu care a câştigat, în luna mai a acestui an, Liga Europa, ambele goluri ale spaniolilor în finala cu Fulham fiind înscrise chiar de atacantul din Uruguay.
Primul sport practicat în copilărie de Forlan n-a fost fotbalul, ci tenisul. Diego a mânuit racheta până la 14 ani, iar antrenorii săi îi prevedeau o carieră de succes. Accidentul de maşină pe care sora sa mai mare l-a suferit în 1991, în urma căruia a rămas paralizată, l-au făcut pe Diego Forlan să-şi schimbe planurile. "Am renunţat la tenis şi m-am făcut fotbalist, pentru a putea câştiga bani mulţi şi a putea astfel să plătesc costurile operaţiei surorii mele", s-a destăinuit fotbalistul.
Presa internaţională susţine că evoluţiile bune de la Cupa Mondială l-au readus pe Forlan în atenţia celor de la Manchester United.
GOLGHETERI
5 goluri: T. Müller (Germania), D. Villa (Spania), Sneijder (Olanda), Forlan (Uruguay); 4 goluri: Higuain (Argentina), Vittek (Slovacia), Klose (Germania); 3 goluri: L. Suarez (Uruguay), A. Gy an (Ghana), Donovan (SUA), L. Fabiano (Brazilia); 2 goluri: Elano (Brazilia), Eto’o (Camerun), Hernandez (Mexic), Holman (Australia), Honda (Japonia), Iniesta (Spania), Lee Chungyong, Lee Jung-soo (Coreea de Sud), Podolski (Germania), Robben (Olanda), Robinho (Brazilia), Tevez (Argentina), Tiago (Portugalia), Uche (Nigeria).
- FIFA l-a desemnat pe Thomas Müller golgeterul turneului final, pe motiv că germanul a dat mai multe pase decisive.