Mai întâi l-a creat pe Azurs, un urs cu ochi azurii, de unde și numele, dar, cel mai important, unul care le explică micuților dictonul zilelor noastre de azi: #stauacasa. Apoi a a apărut Țepinel Cactovici. Acesta poartă și mască de protecție. O tânără din Timișoara concepe jucării speciale pentru copiii și adulții aflați în izolare. Cu ”pufoșeniile” măiestrite de Lia Pfeiffer, distanțarea socială și autoizolarea devin suportabile.
Fiecare personaj imaginat de Lia are propria poveste. Și fiecare e gata să devină o poveste și mai și. ”Țepinel Cactovici, de profesie contabil de hobby boxer, s-a apucat de yoga de când cu izolarea. Micul țepos nu era el tare sociabil nici înainte, dar cu brațele puternice avea o mare plăcere să înghiontească stânga-dreapta.
Mergea la sală în fiecare zi și lua toate ganterele la rând. Avea rutina lui cu accent pe bicepși. Uite că acum de când e consemnat la ghiveci, toată atenția îi e asupra poziției corecte și asupra respirației. Mintea îi e mai limpede și gândul mai profund”, explică Lia Pfeiffer cititorilor Evz.ro.
Să vă facem cunoștință și cu Azurs, prima jucărie ”de pandemie”. El este un ursuleț albastru care poartă un tricou pe care e scris #stauacasa. A fost creat în ideea de a ni se transmite și altfel acest mesaj important. ”Mi se pare că noi toți avem o responsabilitate față de comunitatea în care trăim. Este foarte important cum primești un îndemn. E foarte importantă atitudinea. Să fim responsabili și să rămânem acasă azi, ca mâine să fie mai bine”, a declarat Lia Pfeiffer.
Jucăriile care #stauacasa
Care e treaba cu Azurs? Ei bine, e cuminte! ”E foarte cuminte! Ce-i drept, e obișnuit cu hibernarea, dar asta nu înseamnă că îi e mai puțin ușor să gestioneze situația în care s-a trezit primăvara asta. Iarna a visat frumos, cu zâne și albinuțe. Toamna pare așa departe… Parcă a dormit ani întregi. E mic, dar uneori, când oftează adânc, se simte bătrân”, mai spune creatoarea lui.
Lia Pfeiffer creează porci zburători, iepurași coconași, tot felul de păpușici, girafe, dinozauri și alte pufoșenii. Face asta de câțiva ani, după ce a înțeles că munca la corporație nu e de ea. Tânăra a lucrat ca web designer într-o companie, dar prin 2010, când s-a resimțit criza economică, jobul i s-a transformat într-o rutină lipsită de creativitate, așa că, după doi ani, a renunțat și a demisionat.
„După un an de zile mi-am dat seama că îmi place să meșteresc chestii pentru prieteni. Îmi plăcea și înainte numai că niciodată nu am avut timp. Rămânând acasă, fiind propriul meu șef, acum aveam timp. N-am crezut niciodată că eu o să ajung să cos. În schimb, îmi place foarte tare finalul. De obicei la final montez ochii sau gura sau expresia jucăriei. Ultimele operațiuni. Și se uită înapoi la tine o chestie. Și atunci e fain.
Se uită la tine cu ochii ăia nevinovați și atunci nu mai contează că m-am împuns de șapte ori în deget. Mi-e drag de toate jucăriile create. Mi-am promis să nu las să plece nimic din atelier fără să fiu capabilă să-l scot în lume și să zic „mi-e drag de el”. Exact chestia pe care nu mai reușisem să o fac la job”, povestește Lia Pfeiffer.
Așa a creat Atelierul de Pufoșenii. Un loc în care prind suflet tot felul de de miununății. Jucării de îmbrățișat. A conceput un Flamingo ce poartă sub aripi buzunărele ascunse unde se pot lăsa gânduri sau bilețele de dragoste – varianta pentru el și varianta pentru ea. A făcut un unicorn cu corn roz, dar și alții, în diverse culori, mai are un Discrimel gri, motani obosiți sau mustăcioși etc. Unui prieten i-a mărturisit, în glumă, că vorbește câteodată cu Pufoșeniile. Ele îi răspund, dar nu cu voce tare.
Designer implicat social
Pentru ONG-ul Little People a creat o serie de Leuți care au ajuns la copiii pacienți de chimioterapie. Fiecare Leuț avea o coamă detașabilă. Lia Pfeiffer ovestește că a lucrat împreună cu mama ei, iar când au terminat prima jucărie și au detașat coama, le-a pufnit plânsul.
Legat de implicare socială, sau observarea atentă a contextului, Lia a creat o jucărie care se numește Deal. ”Are doar doi brazi în freză. A avut mai mulți, așa mulți că nu i se vedeau ochii. Iar gura lui mică era mereu ascunsă de conurile ce cădeau din ei. Anii au trecut, vremurile și oamenii l-au chelit. Acum are mult loc să își afișeze zâmbetul, dar i-au cam dispărut motivele.
Burta lui din argilă e la vedere. Sufletul lui, altădată ascuns adânc între minereuri la fel de prețioase, e acum sub o pojghiță așa de subțire. Avea un prieten apropiat pe care îl ținea mereu în brațe și sufletele lor erau așa de apropiate unul de altul. Erau împreună parcă de când lumea și pământul.
A plouat, a plouat zile în șir, iar pielea lor crăpată și uscată de soare a devenit din ce în ce mai umedă, alunecoasă. Au încercat să se țină de mâini, să se strângă tare-tare în brațe să nu alunece, dar... Fără brazii ce îi protejau, toate eforturile lor au fost în zadar, iar prietenul lui a plecat cu șuvoaie de lacrimi către vale. Acum e singur și cu sufletul la vedere. O îmbrățișare strânsă poate să îi protejeze inima mare și fragilă”, povestește designerul.
Sursa foto: Lia Pfeiffer