Johnny King îşi cântă viaţa la Bucureşti

Cu ocazia zilei refugiatului, artistul congolez concertează mâine în clubul Wings din Capitală, unde va interpreta piese de pe noul său album.

Organizaţia Arca-Forumul Român pentru refugiaţi şi migranţi şi The UN Refugee Agency organizează mâine, în Clubul Wings, un concert extraordinar al artistului congolez Johnny King, cu ocazia zilei refugiatului, un eveniment muzical socio-cultural numit "EXODUS-WAY 2 FREEDOM".

Cei care au pus la cale concertul au declarat că l-au ales pe King tocmai pentru a transmite un mesaj acestor categorii de oameni, el experimentând la rândul său viaţa de refugiat în mai multe ţări ale Europei.

Stabilit de câţiva ani în Elveţia, congolezul îşi exprimă acum experienţele de fugar prin muzică. "Concertul are ca scop creşterea conştientizării societăţii asupra unor fapte reale cu care se confruntă anumite popoare sau etnii - exil în întreaga lume de-a lungul timpurilor", spun organizatorii.

Remember Bob Marley

Johnny King a pregătit pentru concertul de mâine piese de pe noul său album, "No more stress", care a fost deja lansat în Elveţia în luna aprilie.

De asemenea, în memoria Bob Marley, congolezul va interpreta o parte din piesele legendarului artist raggae. Acompaniat de o orchestră live, Johnny King va încerca să creeze o ambianţă pe ritmuri dancehall şi raggae-hip-hop.

Cu instrumentele îl vor ajuta membrii trupei Zion Gate şi îl vor acompania "Raku" şi Bogdan El Negro.

Ziua refugiatului se sărbătoreşte din anul 2000, când, pe 20 iunie, s-a desfăşurat în toată Europa un program de intergrare socială a refu giaţilor din Europa. <iframe width="560" height="349" src="http://www.youtube.com/embed/tvzsMEwithg" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

LIVE

Folk-jazz la Clubul Ţăranului

În această seară, la Clubul Ţăranului, de pe Şoseaua Kiseleff 3, sector 1, va avea loc concertul trupei Luna Pătrată. Alaturi de Alina Manole (voce, chitară), Adrian Cristescu (pian), Dan Nicolau (trompetă) şi Tudor Olaru (bas), pe scenă va urca şi toboşarul Claudiu Purcărin.

Cunoscut mai ales ca membru al proiectelor muzicale de succes Sistem şi Nightloosers, Claudiu are abilitatea de a transpune stilurile muzicale într-o ritmică perfectă.

Concertul începe la ora 21.00, iar intrarea este liberă.

GASTRONOMIE

Bucharest Food Festival în Parcul Tineretului

Două zile de bunătăţi delicioase vă aşteaptă, astăzi şi mâine, în Parcul Tineretului, de la ora 10.00. Ediţia din acest an vă va aduce cele mai noi şi cele mai bune reţete de pizza sau de paste.

Astăzi, la ora 11.00, bucătarul Cezar va face o demonstraţie gastronomică de "Spaghetti cu sos tomat si busuioc", urmând ca la ora 15.30 să înceapă o degustare de vin spaniol. La ora 17.00, încep concursurile de înfulecat paste.

Mâine, un concurs de mâncat pizza vă aşteaptă de la ora 12.30.

TÂRG

"I love handmade" la Palatul Şuţu

Eşarfe vaporoase, bijuterii lucrate manual şi haine croite acasă veţi găsi, astăzi şi mâine, în curtea Palatului Şuţu, aflat în zona Universităţii. Expozanţii îşi vor întinde mărfurile de la ora 10.00 şi vor pleca acasă spre seară, în jurul orei 20.00.

Pe lângă târgul cu vânzare, vor fi expuse şi antichităţi sau alte obiecte care fac parte din colecţii vechi. Pe o căldură sufocantă, aşa cum a fost anunţată în acest weekend, organizatorii vă aşteaptă cu un ceai rece şi fotolii relaxante în curtea Palatului.