Potrivit mai tuturor sondajelor de opinie publicate în ultimele săptămâni, Klaus Johannis este candidatul dreptei cel mai bine plasat pentru intrarea în cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale de la sfârșitul lunii noiembrie. Nu sunt un dependent de sondaje, dar simpla analiză demonstrează că ceva logică există în această predicție.
Cu siguranță, poziția privilegiată provine din logistica în teritoriu, asigurată de gruparea politică al cărei candidat este Klaus Johannis(PNL-PDL sau, dacă doriți ACL), de departe cea mai extinsă și cea mai performantă dintre cele aflate la dispoziția celorlalți candidați ai dreaptei. PMP abia s-a înființat de câteva luni și nu se știe cu exactitate care este forța structurilor sale teritoriale, Monica Macovei mizează doar pe sprijinul entuziaștilor voluntari, Călin Popescu Tăriceanu nici măcar nu are partid, iar PSD, în ipoteza în care îl va ajuta să-și strângă semnăturile necesare pentru intrarea în competiție, cu siguranță nu-și va permite luxul să-și risipească voturile cu el după declanșarea oficială a acesteia.
PNL și PDL îi pot oferi lui Klaus Johannis confortul garantării strângerii semnăturilor necesare înscrierii oficiale a candiaturii sale, și asigurarea a aproximativ 20-25 % din voturi la nivelul primului tur de scrutin. E posibil să fie suficient pentru intrarea în cel de-al doilea tur de scrutin. Dacă nu, candidatul va trebui să obțină restul de voturi necesare prin propria sa carismă și/sau prin valoarea programelor pe care le propune. De aici încolo intrăm pe tărâmul necunoscutului și al posibilelor vulnerabilități.
În articolele din săptămânile trecute am arătat care este target-ul electoral al Elenei Udrea și al Monicăi Macovei. Nu mai revin asupra subiectului, pentru cei interesați arhiva se găsește pe site-ul evz.ro. În cazul lor totul este limpede, iar politica de captare a categoriilor de electorat care fac parte din ținta lor este vizibilă și coerentă. Nu același lucru se poate spune despre Klaus Johannis. Mesajele sale sunt confuz direcționate, generale, lipsite de vlagă, incapabile să-i ofere o amprentă clară, ușor recognoscibilă între ceilalți candidați ai dreptei.
Cea mai bună evaluare a candidatului ACL la președinție, Klaus Johannis, rămâne cea făcută de fostul președinte al PNL, Crin Antonescu: „Nu știu cine este! Dacă mă va convinge îl voi vota, dar deocamdată, nu știu cine este!” În anul 2009, pe vremea când era propus pentru postul de prim-ministru din partea „coaliției GRIVCO” (este un fapt istoric, îl iau ca atare, fără nicio conotație peiorativă sau incriminatorie), toată lumea vorbea despre „soluția Johannis”, dar nimeni nu a explicat în ce constă acea soluție. Știe cineva dintre electorii de dreapta care nu sunt membri ai PNL și ai PDL ce fel de om este Johannis: coleric, autoritar, orgolios, puternic, blajin, slab, moale, promotor al dialogului, dispus la compromis, intransigent, ferm la nivelul principiilor, delăsător? Cum se raportează la statul de drept, în condițiile în care viziunea sa despre cele întâmplate în România în vara anului 2012 este la fel de ambiguă ca mesajele Pythiei? Este de înțeles, până la un punct, să nu poată denunța ferm o acțiune (de suspendare a Președintelui României), care a oripilat întreaga comunitate europeană și Statele Unite ale Americii în condițiile în care fusese propunerea de prim-ministru a coaliției care a inițiat acea acțiune, iar partidul al cărui președinte a devenit a fost vioara întâi a acelor evenimente. Pe de altă parte, însă, este perfect legitim să te întrebi ce înseamnă statul de drept pentru cineva care intepretează, în continuare, un lanț de decizii luate cu o viteză aiuritoare (trecerea Monitorului Oficial în subordinea prim-ministrului, concedierea Avocatului Poporului, tăierea unor prerogative ale Curții Constituționale, schimbarea președinților Senatului României și Camerei Deputaților, suspendarea Președintelui României și organizarea unui referendum pentru demiterea lui) drept... eroare de comunicare!!! Ce se va face el dacă plângerea penală in rem, depusă de Cristian Diaconescu pentru deslușirea legalității acelui taifun care a lovit în plin viața politică românească în anul 2012, va demonstra că mai mult decât o eroare de comunicare?
Perioada de precampanie electorală în care ne aflăm a pus deja în evidență câteva zone de vulnerabilitate accentuată ale candidatului Klaus Johannis care, cu siguranță vor fi intens speculate, mai ales în eventualitatea în care acesta ar ajunge să se lupte cu Victor Ponta în cel de-al doilea tur de scrutin. Este ușor de intuit că, într-o campanie electorală cu previzibile accente populiste și naționaliste, se va face mult caz de originea sa etnică și de confesiunea sa religioasă, de averea sa care, chiar perfect justificată legal fiind, poate fi atacată în termeni populiști, de disputele sale cu ANI și chiar de felul în care a ajuns președinte al PNL și, implicit, candidat la Președinția României. Bombardamentul asupra lui va fi unul foarte dur, iar, cel puțin din ce a arătat până acum, Klaus Johannis nu prea pare pregătit pentru o luptă pe viață și pe moarte în care se vor folosi toate armele din dotare, inclusiv cele foarte murdare.
Așa cum am mai scris, Klaus Johannis ar putea fi un foarte bun președinte, dar, din ce a demonstrat până acum, este un slab candidat la președinție. Nu are carismă, nu face să vibreze mulțimea la apariția lui, discursul său este unul fad și poticnit. Marea lui calitate lesne de probat este felul în care arată orașul Sibiu, uitându-se întotdeauna să se precizeze că Sibiul a beneficiat de fonduri interne și europene mai mari decât cele alocate oricărui alt oraș din România. Norocul s-a numit pregătirea statutului său de capitală culturală a Europei în anul 2007, anul aderării României la Uniunea Europeană. Întâmplarea fericită a făcut ca 2007 să fi fost și ultimul an de boom economic, dinaintea crizei în care ne zbatem și astăzi. Firește nu știm cum ar fi gestionat alți primari fonduri similare, dar este cert că Sibiul arată foarte bine. De aceea, nolens volens, meritele trebuie să fie puse în contul primarului ales și reales. La fel de sigur sunt că, ajuns președinte, Klaus Johannis s-ar înconjura de specialiști care ar ști să dea substanță intervențiilor sale în politica internă și internațională, astfel încât un eventual mandat al său să se înscrie în limitele onorabilului. Firește ar depinde mult și de modul în care ar rezista presiunilor inevitabile venite din rândurile propriului său partid.
Definit mai degrabă prin calitățile și defectele celor care îl susțin decât ale sale proprii, Klaus Johannis mizează, la fel ca Victor Ponta, pe capacitatea organizațională a formațiunilor politice care i-au propus candidatura, mai mult decât pe propria sa capacitate de a seduce electoratul. Mașinăria de partid îi oferă, cu siguranță, o șansă importantă de a ajunge în turul doi de scrutin. De acolo, păstrarea bunelor relații cu ceilalți candiați ai dreptei se poate dovedi decisivă. Chiar dacă, în mod natural, pentru un candidat al dreptei ieșit din competiție, orice altă soluție decât Victor Ponta pare a se impune de la sine.