Joe Biden, investiție majoră pentru a-l învinge pe Donald Trump. Ultimele scenarii pentru președinția SUA

Joe Biden se află într-o vizită de stat în Franța. Sursa Foto: Twitter/X

Joe Biden a ținut un discurs de 68 de minute în faţa Congresului, timp în care l-a acuzat pe fostul lider de la Casa Albă, Donald Trump, de legături obscure cu președintele Rusiei, Vladimir Putin.

Echipa de campanie a președintelui Joe Biden a anunțat că a strâns  zece milioane de dolari în cele 24 de ore de la discursul despre „starea națiunii”. Actualul preşedinte al SUA a menționat, în discursul său, că Donald Trump ameninţă democraţia americană şi s-a opus  unui proiect de lege menit să soluționeze problemele legate de imigraţia din SUA, relatează Reuters.

Joe Biden, zece milioane de dolari pentru  un discurs de 68 de minute. „Starea Națiunii”, rating istoric

Joe Biden Sursa foto: Profimedia Images

Se estimează că 32,2 milioane de persoane au urmărit discursul lui Biden despre Starea Uniunii, potrivit ratingurilor Nielsen de la 14 reţele de televiziune, o creştere cu 18 procente faţă de anul trecut. Această cifră nu a inclus telespectatorii de pe streaming, social media şi alte platforme.

Echipa liderului de la Casa Albă, Joe Biden, a precizat, sâmbătă, 10 martie, ca derula  o campanie publicitară de 30 de milioane de dolari, care va viza în următoarele şase săptămâni statele-cheie în care disputa Biden - Trump este foarte strânsă

Biden-Tump, luptă strânsă pentru președinția SUA

Sursa foto: Dreamstime.com

Joe Biden Biden şi  Donald Trump sunt foarte foarte aproape în sondaje,  în cursa pentru Casa Albă, arăta un sondaj Reuters. Mai exact,  fostul preşedinte, Trump, este susținut  fiind susţinut de 37% dintre respondenţi, iar Biden de 34%, cu trei procente înaintea fostului președinte a SUA.

În ceea ce îl privește pe Donald Trump, fostul președinte american a făcut tot ce a putut pentru a putea candida la președinția SUA  în 2024. El a fost a fost inculpat pentru că a încercat să submineze rezultatul alegerilor din 2020. Este pentru a treia oară în acest an când fostul președinte american se confruntă cu acuzații penale. Conform unor analiști politici americani, Trump are toate șansele să revină la Casa Albă. „Constituția are foarte puține cerințe pentru a fi președinte, cum ar fi vârsta de cel puțin 35 de ani. Nu interzice nimănui inculpat, condamnat sau care chiar își ispășește pedeapsa cu închisoarea să candideze ca președinte și să câștige președinția”, a declarat Hasen pentru CNN.