Jobs a devenit ce nu-şi dorea: cel mai bogat om din cimitir
- Ionu ţ Fantaziu
- 7 octombrie 2011, 00:31
Tatăl tehnologiei a murit la o zi după lansarea iPhone 4S.
La Google, pe holurile Microsoft, în birourile şefilor de la Samsung, printre angajaţii de la HTC şi Motorola s-a făcut ieri linişte mormântală. Tabletele, telefoanele şi laptopurile au ridicat steagul alb în vitrinele magazinelor şi au oprit bătălia vânzărilor. La Apple e doliu, fostul şef Steve Jobs a pierdut lupta cu cancerul. Merita, cam cât de bun a fost Steve Jobs? Atât cât să adune o mare de flori în faţa magazinelor Apple din lume, să-l facă pe preşedintele Statelor Unite să spună că "lumea a pierdut un vizionar", iar Bill Gates, Mark Zuckerberg şi ceilalţi şefi ai corporaţiilor să declare că "e o pierdere uriaşă" pentru branşă. Peţitorul În ultimii 10 ani, după rezultatele pe care le avea la Apple, despre Steve Jobs se vorbea la superlativ, era şi va rămâne un exemplu. A fost un geniu al marketingului, peţitorul care a convins omul să se îndrăgostească de smartphone, care a tras după el toate companiile tehnologice şi a făcut ca economia mondială să se învârtă în jurul gadgeturilor. În blugi, cu maletă neagră şi adidaşi, şeful Apple a făcut senzaţie pe scenă: iPhone, iPod, MacBook sau iPad. Prezentările sale erau urmărite cu sufletul la gură, cuvintele sale magice şi produsele au vrăjit întreaga lume. Hipiotul Jobs s-a născut în San Francisco pe 24 februarie 1955, iar la scurt timp a fost adoptat. Părinţii lui biologici, Joanne Simpson şi sirianul Abdulfattah Jandali, erau studenţi când l-au conceput şi au hotărât să-l dea spre adopţie. În timpul liceului era un hipiot înflăcărat şi un mare fan Beatles. Dragostea pentru tehnologie a început în timp ce s-a angajat pe timp de vară la Hewlett-Packard. Aici îl cunoaşte pe Steve Wozniak, cel care avea să-i devină partener de afaceri. Rebelul În 1972, la 17 ani, după absolvirea liceului, Jobs intră la un colegiu din Oregon. " Am ales unul foarte scump. În scurt timp am cheltuit toate economiile părinţilor. După şase luni habar n-aveam ce vreau să fac cu viaţa mea", a povestit Steve Jobs întrun discurs, adresat studenţilor de la Standford. S-a lăsat de colegiu şi nu ştia ce să facă. Dormea pe podea, în camerele de cămin ale prietenilor, strângea bani din sticlele colectate de Cola. În toamna lui '74 se angajează la Atari, o firmă de jocuri video şi strânge bani pentru un "tratament spiritual" în India. <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/UF8uR6Z6KLc" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> Inovatorul După ce s-a convertit la budism s-a întors în America. După câteva joburi mărunte, Jobs îl ia pe Wozniak în garajul familiei sale şi începe să lucreze la primul produs Apple. Pe 1 aprilie 1976, apare Apple 1, un computer într-o cutie de lemn care se conecta la un televizor. Însă succesul a venit cu adevărat când au lansat Apple II, un computer cu monitor care a dominat piaţa computerelor în anii '80. Afaceristul Din 1984, între Jobs şi Sculley, şeful pe care chiar el îl pusese în fruntea Apple se deteriorează relaţiile. La scurt timp a fost scos pe tuşă. Avea 30 de ani N-a renunţat, după câteva luni se apucă de Next, o firma care dezvolta soft şi hardware. Între timp, Apple pierdea teren în faţa competitorilor, vânzările erau dezastruoase. În 1996 vine o ştire bombă în presa americană, bordul de conducere al Apple a hotărât să-l aducă înapoi pe Steve Jobs, considerându-l "o gură de oxigen". Despre îndepărtarea sa de la Apple a spus că "a fost un medicament cu gust îngrozitor, dar de care pacientul avea nevoie de el", lăudându-se cu Next şi studiourile de animaţie Pixar, pe care le-a cumpărat cu 10 milioane şi le-a vândut cu 7,4 miliarde.
De la revenirea sa, Apple a reînviat. iPod, iPhone, iPad şi MacBook s-au vândut în sute de milioane de exemplare, iar compania a ajuns pe primul loc la bursa de pe Wall Street. <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/xY4VkkRhsgI" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> "Să fiu cel mai bogat om din cimitir nu m-a interesat niciodată. Vreau să merg acasă şi să pun capul pe pernă, fericit că am făcut ceva extraordinar în fiecare zi. Acest lucru este cel mai important pentru mine." STEVE JOBS, fostul şef Apple AVERE O moştenire de 8,3 miliarde de dolari Potrivit topurilor, Steve Jobs ar avea o avere estimată la aproximativ 8,3 miliarde de dolari. Pe seama moşternirii se fac tot felul de speculaţii, însă familia nu a făcut declaraţii. În urma căsătoriei dintre Jobs cu Laurene Powell a rezultat un fiu, Red Paul. În familie mai sunt doi copii din căsătoria anterioară a lui Laurene, iar Jobs mai are o fată, Lisa, născută în 1978, dintr-o relaţie pe care a avut-o cu o pictoriţă. Iniţial, până la testul de paternitate nu a recunoscut că este tatăl, susţinând că era steril. Se mai spune că banii lui ar merge către acte caritabile, însă Jobs nu avea astfel de asociaţii. VIAŢA PERSONALĂ Copiii l-au transformat într-un familist convins Înainte să se căsătorească, în 1990, lucra de dimineaţă până noaptea târziu. Apoi, copiii l-au transformat pe Steve Jobs într-un familist convins. În ceea ce priveşte mâncarea, a trecut prin mai multe diete alimentare. Într-o perioadă mânca doar fructe, iar în ultima perioadă a vieţii era adeptul veganismului, un stil de viaţă care presupune să nu mănânci sau să nu foloseşti nimic din ceea ce provine de la animale. N-a fost niciodată un adept al luxului şi spunea că nu-l interesează cum arată. A stat în casa din lemn pe care a cumpărat-o în `84 până în '90. I-au plăcut maşinile nemţeşti şi a condus un Mercedes. Citiţi şi:
- Steve Jobs a murit fără să-şi fi întâlnit tatăl biologic. Cum arata familia sa "din umbră"
- Steve Jobs a murit. Gadgeturile sale continuă să facă istorie| VIDEO
- Citate care vor face istorie. Steve Jobs: "Nu mă interesează să fiu cel mai bogat din cimitir"
- Cum arăta micul Steve Jobs
- EDITORIAL: Steve Jobs, omul care vorbea doar cu mine
- Călătoria spre apus a genialului Steve Jobs
- Angajaţii Apple se fereau să urce în acelaşi lift cu Jobs