Naţionala de fotbal a Mexicului a obţinut un succes istoric, scor 2-1, în finala cu Brazilia, de la Jocurile Olimpice.
Sud-americanii au admis superioritatea aztecilor. "Păcat pentru noi, ei au marcat repede, iar asta ne-a dat planurile peste cap", a zis căpitanul Thiago Silva. "Sunt foarte trist. Doream să câştigăm aurul, dar trebuie să acceptăm că Mexic a meritat să câştige", a declarat, cu mult fair-play, starul de la Santos, Neymar, una dintre marile atracţii ale Olimpiadei. "A fost o partidă grea, iar acesta este un moment foarte dificil pentru noi, fiindcă am luptat mult să ajungem aici", a opinat Marcelo, fundaşul stânga de la Real Madrid.