JO 2012. Povestea Corinei Căprioriu, medaliata cu argint la judo

Medalia de argint de la finala categoriei 57 de kilograme la judo, în cadrul Jocurilor Olimpice de la Londra, atârnă la gâtul unei fete de muncitori din Lugoj.

Lugojeanca Corina Căprioriu este vedeta blocului în care s-a născut şi unde toţi copii vor acum să devină luptători judoca. Abia aşteaptă ca eroina lor să vină acasă de la Londra şi sunt siguri că va purta medalia de argint la gât, iar ei vor avea onoarea să o atingă. Părinţii Corinei, amândoi pensionari, sunt aşa de emoţionaţi de reuşita fiicei lor încât nu îşi mai găsesc cuvintele. "Eu plâng într-una de emoţie. E realitate, dar parcă nu îmi vine să cred. Cu o lună înainte, am tot avut această viziune cu fata mea pe podium la Olimpiadă. O vedeam acolo. Iar când a plecat la Londra asta i-a spus, "mami, orice medalie să iei, dar să fii pe podium"", mărturiseşte Elena Căprioriu, mama campioanei. De la 13 ani, după ce a ieşit prima data campioană naţională la judo, Corina a urcat podiumul în fiecare an la competiţii naţionale sau internaţionale. Acasă camera ei este ticsită de medalii, cupe, diplome şi premii. Părinţii tinerei îşi amintesc că preţul plătit pentru acest rezultat a fost scump. Corina a început judo la 6 ani, pentru că fraţii ei, mai mari, practicau acest sport. Între timp ei s-au lăsat. Ea, nu. La 13 ani, lugojeanca a plecat la Cluj ca să se antreneze aşa cum trebuie. Jumătate de an mai târziu era deja campioana naţională la judo. A fost greu însă să cresacă departe de mama şi tata. "Când am dus-o la Cluj, şi a trebuit să plec acasă, eu plângeam şi ea îi spunea mami, ia-mă cu tine, eu nu rămân. Eu i-am spus să fie cuminte, şi "să te rogi la Dumnezeu, că şi mami se roagă pentru tine". Dau timpul înapoi şi chiar şi acum mi se rupe sufletul pentru greutăţile prin care a trecut fetiţa mea. Dar acum sunt aşa bucuroasă de tot ce a făcut", a mai povestit mama campioanei olimpice. Acum, Elene Croitoriu aşteaptă să i se împlinească şi un alt vis: să o vadă pe Corina mireasă şi să aibă un nepoţel judoca. Corina Croitoriu trăieşte, de 8 ani de zile, o frumoasă poveste de dragoste cu Ştefan Gheorghiţă, sportiv la lupte libere, cu care este şi logodită. "E cea mai mare greşeală de arbitraj pe care am putut să o văd în viaţa mea." Primul antrenor al Corinei Căprioriu susţine că fosta lui elevă a fost defavorizată şi că, de fapt, merita aurul olimpic. "E cea mai mare greşeală de arbitraj pe care am putut să o văd în viaţa mea. Însă rămâne o medalie olimpică. Munca ei nu a fost în zadar şi şi-a dorit foarte mult să urce pe podium la aceste Jocuri Olimpice. Este un rezultat deosebit pentru Lugoj, deoarece nu avem mulţi sportivi care se pot mândri cu o asemenea performanţă", a declarat Adalbert Batkay, primul antrenor al Corinei Căprioriu.