Jessica Alba, poveste de dragoste clandestină

Jessica Alba interpretează în producţia din 2003, „Dicţionarul din alcov“, rolul unei localnice din colonia engleză Sarawak, Borneo, care se îndrăgosteşte de un britanic aflat în misiune în Asia.

Jessica o interpretează pe Selima, o tânără căreia îi revine rolul de a-l învăţa pe trimisul englez limba şi obiceiurile localnicilor din Sarawak, oferindu-i, în acelaşi timp, şi servicii sexuale. Aceste „metode“ de aclimatizare a noilor sosiţi în Borneo erau o practică obişnuită a acelor vremuri redate în film - anii ’30.   Însă relaţia dintre localnice şi străini nu avea voie să evolueze, orice poveste de dragoste fiind interzisă. În ciuda regulilor nescrise, Selima şi John Truscott, interpretat de Hugh Dancy, se îndrăgostesc şi suportă consecinţ ele unei astfel de abateri. Jessica Alba se află, în prezent, în „concediu prenatal“, aşteptând să nască gemeni în prima săptămână din iunie. Partenerul său este producătorul de film Cash Warren. Este una dintre cele mai noi figuri de pe marile ecrane, fiind preferată în roluri de comedie sau în producţiile horror. TRANZIŢIE

De la „Flipper“ la „Sin City“ > Jessica Alba a jucat în primele două sezoane ale serialului „Flipper“. A fost preferată pentru rolul Mayei din serial, pentru că este o înotătoare foarte bună, deţinând certificat de scufundător. > În 2005, era aleasă pentru rolul stripteuzei Nancy Callahan din filmul inspirat din benzi desenate, „Sin City“. Continuarea sângeroasei producţii este programată să apară anul viitor.