Jenson Button, pilot de Formula 1, a căzut victima hoților, chiar dacă se afla în casă cu alte patru persoane în momentul spargerii.
Pilotul McLaren se afla, alături de soția sa Jessica Michibata şi alţi trei prieteni, în vacanță, la Saint Tropez, în momentul în care doi hoți au intrat în locuința acestora. Aceștia se aflau în incintă, iar autoritățile sunt de părere că infractorii au folosit gaz de adormit, băgat prin aerul condiţionat, pentru a-i lăsa inconştienţi.
Ziariștii de la The Sun au notat faptul că Button și soția sa erau în pat, adormiţi, în timp ce hoţii au umblat în voie prin locuinţă. „Cei doi s-au trezit ameţiţi dimineaţa şi au conştientizat că locuinţa lor a fost devastată. A fost terifiant pentru ei să ştie că acei criminali au fost în aceeaşi cameră cu ei”, au scris englezii de la The Sun.
Hoți au furat mai multe bijuterii, care valorau cel puțin 300.000 de lire, iar printre acestea se afla și inelul de logodnă al Jessicăi, estimat la 250.000 de lire.