ACS Poli Timișoara a evoluat, miercuri, în partida cu ASA Târgu Mureș, în tricouri ale căror numere au fost scrise cu o cariocă. Jocul a contat pentru semifinalele Cupei Ligii.
ASA Târgu Mureș și ACS Poli Timișoara, ultimele două clasate în Liga I, s-au întâlnit, joi, în prima manșă a semifinalelor Cupei Ligii. Înainte de startul confruntării s-a consumat un moment tragi-comic, reprezentativ pentru starea deplorabilă în care se află fotbalul românesc. Arbitrul a considerat că timișorenii nu pot evolua în echipamentul de bază, cel în culorile violet și negru, și le-a cerut să-l folosească pe cel de rezervă. Însă, bănățenii aveau doar tricouri albe, fără numere pe spate. S-a găsit o soluție ad-hoc și numerele au fost scrise cu o cariocă.
La final, Poli s-a impus cu scorul de 4-2 și are șanse considerabile de calificare în finală. Pentru gazde au înscris Andrei Ciolacu (26) și Ciprian Rus (77), pentru oaspeți au punctat Andrei Artean (11 - penalty), Octavian Drăghici (62), Fernando Llorente (67) și Alexandru Popovici (90+6).