Japonezii şi spaniolii vor să cumpere aer curat românesc

România poartă negocieri cu două companii japoneze şi cu guvernul Spaniei pentru vânzarea surplusului de certificate de emisii de dioxid de carbon, a anunţat ministrul mediului, Laszlo Borbely.

Potrivit lui Borbely, România deţine un surplus de 300 de milioane de astfel de certificate, iar din vânzarea acestora se pot obţine aproximativ două miliarde de euro. "Au început negocierile cu două firme japoneze pentru vânzarea certificatelor, dar şi cu guvernul spaniol. Avem acum cadrul legal să vindem măcar o parte dintre aceste certificate", a declarat  Borbely. Ministrul a adăugat că aceste certificate vor putea fi vândute efectiv doar după ce se vor aproba şi normele de aplicare a actului normativ care reglementează vânzarea acestora. Pe se se pot cheltui banii obţinuţi din vânzarea aerului curat? Guvernul a aprobat, la sfarşitul lunii aprilie, o hotărâre privind modul în care vor fi cheltuite sumele obţinute în urma vânzării certificatelor de emisii de dioxid de carbon (AAU-uri). Potrivit documentului, banii vor putea fi folosiţi atât pentru reabilitarea grupurilor energetice şi creşterea producţiei de energie din surse regenerabile, cât şi pentru împăduriri. Potrivit Ministerului Economiei, AAU-urile pot fi vândute Japoniei şi statelor UE.  Comercializarea surplusului de AAU-uri se face prin negociere directă, în baza contractului de stat pentru comercializarea surplusului de AAU-uri. Fiecare stat inclus în Anexa B a Protocolului de la Kyoto are dreptul să emită o anumită  cantitate de emisii de gaze de dioxid de carbon. Conform ultimului inventar naţional al emisiilor de dioxid de garbon,  transmis Comisiei Europene, nivelul emisiilor înregistrate în România în 2008 era de 145 de milioane tone CO2, cu aproximativ 38% mai puţin decât valoarea ţintă-medie prevăzută de Protocolul de la Kyoto în perioada 2008-2012.