Japonezii mănâncă porumb românesc

Japonia, cel mai mare importator de porumb din lume, a cumpărat în ianuarie cel puţin 5.000 tone de porumb pentru uz alimentar din România, marcând prima tranzacţie de acest tip dintre cele două state din ultimii 11 ani, potrivit datelor publicate de guvernul de la Tokyo, preluate de Mediafax.

Un trader de pe piaţa niponă a afirmat că cele 5.000 de tone fac parte dintr-o serie de transporturi din ţările din regiunea Mării Negre către Japonia, care au avut loc în ianuarie şi februarie, totalizând 42.000 de tone de porumb.

Producţie de 9,8 milioane de tone

Ministerul român al Agriculturii estima, în prima parte a anului trecut, că producţia locală se va ridica la 9,8 milioane de tone de porumb în 2008, de la 3,7 milioane tone în 2007, când recolta a fost afectată sever de secetă.

Mai ieftin ca în SUA Preţurile medii ale importurilor de porumb derulate la finele anului trecut de Japonia din zona Mării Negre s-au plasat cu circa 10% sub cele practicate de Statele Unite, cel mai mare exportator la nivel global şi principalul furnizor al Japoniei, pe fondul ofertei ridicate şi scăderii tarifelor de transport maritim.

Potrivit analiştilor, Japonia va importa din ce în ce mai puţin porumb din Statele Unite în acest an, în principal din cauza reducerii cererii pe plan intern, dar şi ca urmare a creşterii importurilor de carne.

Japonia a importat anul trecut circa 10,7 milioane de tone de porumb pentru uz alimentar, în scădere cu 9,8% faţă de 2007.