Britanica a luptat împotriva prejudecăţilor sexuale, invadând coperţile revistelor cu imagini incediare care au atras mânia Vaticanului.
O întreagă generaţie i-a purtat în anii '70 chipul imprimat pe tricouri. A luptat împotriva prejudecăţilor sexuale, invadând coperţile revistelor cu imagini incendiare, o terapie de şoc care a ultragiat pudoarea publică în asemenea hal încât s-a "sesizat" până şi Vaticanul.
Nonconformista Jane Birkin s-a născut în Anglia, iar mai târziu s-a îndrăgostit iremediabil de Franţa. "Ţara revoluţionarilor" mai avea nevoie de o rebeliune, pe care a produs-o Jane. Dând astfel peste cap definitiv mentalitatea francezilor.
Echivalentul pop al filmului Emmanuelle
În 1969, cea care reprezenta o combinaţie ucigătoare de inocenţă şi sex a dat lovitura, Vaticanul fiind năucit de-a dreptul de melodia "Je t'aime...moi non plus" ("Te iubesc...nici eu"). Jane devenise muza nonconformistului regizor, actor, cântăret şi compozitor francez Serge Gainsbourg.
Piesa "Je t'aime... moi non plus" - compusă de Gainsbourg iniţial pentru Brigitte Bardot, cu care avusese o fulgerătoare poveste de dragoste, a fost "recântată" împreună cu Jane.
Conţinutul explicit sexual al melodiei (Birkin mimează orgasmul pe fundalul melodiei) a fost motivul pentru care cântecul a fost interzis în acea perioadă în ţări precum Spania, Italia, Olanda şi Elveţia....
Single-ul a fost lansat cu o copertă goală, pe care scria "interzis celor sub 21 de ani". Titlul piesei era inspirat de o butadă de-a lui Salvador Dali: "Picasso e spaniol. Şi eu sunt. Picasso e un geniu. Şi eu sunt. Picasso e un comunist. Eu nu sunt".
Gainsbourg a susţinut că piesa e un cântec "anti-fucking", despre disperare şi imposibilitatea iubirii fizice. Dar versurile sunt un dialog între doi îndrăgostiţi care fac amor: "Je vais et je viens, entre tes reins". "Moi non plus", ca răspuns la "Je t'aime" este de fapt o glumă pe care non-vorbitorii de limbă franceză nu prea o înţeleg şi care e tradusă "Te iubesc - Eu nu te mai iubesc". <iframe width="560" height="345" src="http://www.youtube.com/embed/x2C98G-9rJk" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>
Papa, cel mai bun PR-ist
Melodia a fost declarată extrem de ofensatoare. Revista "The Observer Monthly Music" chiar a declarat-o "echivalentul pop al filmului Emmanuelle". Totul culminează cu orgasmul simulat de Birkin, acesta fiind motivul pentru care melodia a fost apoi interzisă în mai multe ţări europene, înainte de ora 23.00! În plus, Vaticanul l-a excomunicat pe directorul casei de discuri care a lansat piesa în Italia. După ce a vândut 6 milioane de exemplare în toată lumea, Gainsbourg l-a numit pe Papă "cel mai bun PR-ist"...
Însă Birkin nu-i datorează gloria lui Serge, descurcându-se foarte bine şi pe cont propriu. Se făcuse cunoscută încă din 1966, în pelicula "Blow-Up" a lui Michelangelo Antonioni - primul său film în limba engleză, premiat un an mai târziu cu Marele Premiu al Festivalului de la Cannes.
A mai jucat şi în alte filme, era o binecunoscută activistă, înregistrase un album... Cel mai important lucru pentru ea: a fost premiată de Regina Elisabeta a Marii Britanii cu premiul "Order of the British Empire". <iframe width="560" height="345" src="http://www.youtube.com/embed/-mDpxq689EM" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>
Tinereţe cu zâmbet neîntrerupt
În anii '80, Jane Birkin l-a părăsit pe Serge din cauza beţiilor sale şi nu numai. "A fost o persoană complicată. Îşi dorea să fie iubit de toată lumea, în timp ce aprindea în direct la televizor bancnote de 500 de franci pentru a provoca", relata Jane mai târziu despre iubirea vieţii ei.
Are trei fiice din trei, să le spunem, "legături": Kate Barry- fotograf de meserie, Charlotte Gainsbourg - calcă pe urmele mamei la capitolul nonconformism, Lou Doillon - cochetează cu actoria.
În 2008 Jane a lansat "Enfants d'Hiver"- un album nostalgic, o călătorie în timp, pe când era puştoaică şi îşi petrecea vacanţele în Isle of Wight.
Anul acesta susţine un turneu internaţional, iar pe lista de concerte se află şi Bucureştiul, programat în luna noiembrie. Şi, înainte de întâlnirea cu ea, un sfat care îi aparţine: "Nu înceta să zâmbeşti, te întinereşte cu zece ani!". <iframe width="560" height="345" src="http://www.youtube.com/embed/t0jdNccLUJw" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>
"Ştiţi vorba aceea, cum că regulile sunt făcute pentru a le încălca. Important este să nu încetezi să zâmbeşti, te întinereşte cu zece ani!" JANE BIRKIN, actriţă şi cântăreaţă
ZBOR CU HERMES
O întălnire decisivă pentru modă
1984, în avion. Lângă directorul executiv al brand-ului Hermes, Jean-Louis Dumas se aşeza o tânără femeie zveltă, cu o geantă interesantă din pânză. "Ce-ai zice dacă am crea o geantă ca a ta?", a întrebat-o interesantul domn de lângă ea. "Sigur, ar fi minunat!", a răspuns Jane, care în mod întâmplător "purta" pânză. Şi aşa a apărut Birkin Bag, pe care actriţa a făcut-o celebră, purtând-o în stilul propriu, la fel de celebru: pantofi sport, coafură dezordonată sau un nonconformist "black&white".
Desigur, povestea are şi o altă variantă: Jane a călătorit în avion cu directorul Hermes şi, fără să ştie cine era, s-a plâns de geanta nepractică. Au început să discute şi el i-a desenat geanta pe care şi-o dorea! La felul ei de a fi, nu putea rămâne la un unic accesoriu, astfel că la un moment dat a început să se afişeze cu un "sporran" - o creaţie tradiţională ataşată kiltului scoţian, achiziţionată cu numai 10 lire... Au existat voci care au acuzat-o că a fost doar o simplă invenţie a stiliştilor şi a lumii publicitare, într-o perioadă în care rochiile şi fustele extrem de scurte nu se "pupau" cu codul vestimentar. Cert este însă că a şocat societatea de atunci prin oja ei mereu roşie, prin părul ei mereu lung, prin scenele filmate alături de alte femei şi prin pozele ei nud.