Incidente petrecute în timpul unei razii a autorităților în momentul în care acestea acționau pentru destructurarea unui grup de romi care activau pe piața ilegală a lemnului.
O echipă formată din jandarmi şi reprezentanţi ai Direcţiei Silvice Argeş a fost atacată de un grup de persoane, sâmbătă, în timpul unei acţiuni de control efectuată într-o pădure, militarii trăgând mai multe focuri de avertisment pentru dispersarea agresorilor.
Incidentul s-a petrecut într-o pădure din zona satului Păuleasca, o comunitate de romi aflată pe teritoriul administrativ al comunelor Mălureni şi Miceşti.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Argeş, nimeni nu a fost rănit, iar persoanele care au atacat echipa de control sunt căutate de forţele de ordine.
"A fost o acţiune cu reprezentanţii Direcţiei Silvice Argeş. În momentul în care au oprit o un transport de material lemnos pentru control, jandarmii şi lucrătorii silvici au fost agresaţi, a venit o altă maşină cu cetăţeni de etnie romă care a încercat să-i lovească. În acel moment au fost trase focuri de avertisment", a dezvăluit locotenentul Cătălina Georgiana Turcea, purtător de cuvânt al IJJ Argeş.
Imediat după incident, la faţa locului au fost trimise efective sporite de jandarmi, care, împreună cu poliţiştii, au demarat o acţiune de căutare şi prindere a agresorilor, precizează Agerpres.
În pădurile din zona localităţii Păuleasca sunt frecvente furturile de material lemnos, fiind înregistrate mai multe cazuri în care suspecţii au devenit agresivi în timpul unor controale efectuate de autorităţi.