Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a anunțat ieri că a fost amendat cu 3000 de lei de Jandarmerie pentru o postare pe Facebook despre cimitirul eroilor de la Valea Uzului.
O amendă similară a primit și președintele CJ Covasna. Borboly Csaba a spus că nu știe exact de ce a fost amendat, deoarece nu a reușit să deslușească ce scrie în procesul verbal. El a spus că vede o dublă măsură în condițile în care a participat doar la lanțul uman din jurul cimitirului, nefiind organizatorul evenimentului, iar cei care l-au doborât pe jos, în noroi, pe comandantul Jandarmeriei Harghita, nu păţesc nimic.
Potrivit Jandarmeriei, cei amendați nu au anunţat manifestarea prin lanţ uman cu 48 de ore înainte să aibă loc, potrivit legislaţiei în vigoare. Borboly a precizat că va contesta amenda în instanţă şi va informa opinia publică internaţională cu privire la paşii întreprinşi de statul român.
Acesta a amintit că cei trei preşedinţi de consilii judeţene din aşa-zisul „Ţinut Secuiesc” au înmânat celor 80 de jurnalişti care l-au însoţit pe Papa Francisc în România un document ce informează cu privire la „încălcarea drepturilor maghiarilor din România”, potrivit agenţiei maghiare de presă MTI.