Poliția londoneză este în stare de alertă după ce un magazin de arme dintr-o casă din Enfield a fost jefuit în noaptea de luni spre marți.
Printre obiectele sustrase se află un pistol Beretta „Cheetah" care a apărut în filmul „Die Another Day", un pistol Beretta „Tomcat" înzestrat cu amortizor cu laser şi un revolver Llama 22, care au fost folosite în acelaşi lungmetraj. Potrivit anchetatorilor armele au valoare totală de peste 100.000 de lire sterline (122.000 de dolari)
Pri9ntre armele furate mai sunt un pistol Walther PPK din pelicula „A View To A Kill" şi un revolver Smith & Weston 44 Magnum din filmul „Live and Let Die”.
„Multe dintre aceste obiecte sunt de neînlocuit", a declarat inspectorul de poliţie Paul Ridley.
„De exemplu, modelul Magnum este singurul din lume care a fost făcut vreodată în aşa fel încât întreaga armă să fie acoperită cu un strat de crom", a adăugat el.
„Revolverul Walther PPK a fost ultima armă folosită de Roger Moore în filmul 'A View to a Kill'", a precizat inspectorul britanic.
Potrivit Poliţiei londoneze, vecinii au fost deranjaţi la ora producerii acelei spargeri de zgmotele făcute de trei hoţi, care au plecat de la locul faptei într-un vehicul argintiu, potrivit stiridiaspora.ro