Ivanka Trump: "sunt perioade în care nu am timp nici pentru a-mi face un masaj"

După cum se ştie, Ivanka este foarte implicată în noul său rol, acela de consilier la Casa Albă. Însărcinare pentru care nu primeşte nicio compensaţie, dar care-i oferă o mare vizibilitate în întreaga lume, ceea ce este foarte mult pentru ea chiar dacă face parte din familia Trump.

De curând a participat la G20 al femeilor, cu Angela Merkel şi directoarea FMI, Christine Lagarde, printre altele scrie şi cărţi, unde  mărturiseşte  că n-are nici minimul de timp disponibil  doar pentru sine.

Cu a doua carte a sa, ''Women who work, rewriting the rules for success'', Ivanka încearcă să explice că şi femeile de succes, când sunt mame, trebuie să se confrunte cu dificultăţile vieţii cotidiene. O face cu unele exemple mărunte, descriind cu minuţiozitate amănunte din propria viaţă cotidiană: ''Am început să mă întreb dacă nu fac un deserviciu femeilor care muncesc, neasumând faptul că, având un bebe, la şapte seara mă găseam în halat de baie, mânjită cu pure' de avocado'', scrie Ivanka povestind dificultăţile înţărcării.

''Am realizat că ar putea fi de folos să schimb povestea, să demitizez expresia de superwoman'', scrie ea, potrivit unor anticipări ale jurnalului The Guardian.

''În anumite momente extrem de intense, ca în timpul campaniei electorale, intram în schema de supravieţuire. Munceam şi stăteam cu familia mea, nu făceam nimic altceva. Cinstit vorbind, nu-mi puteam face un masaj sau să dedic mai mult timp pentru propria persoană. Aş fi dorit să pot să mă trezesc un pic mai devreme pentru a putea medita câteva minute... dar nu-mi puteam permite'', mărturiseşte Ivanka, 35 de ani, antreprenor şi consiliera preşedintelui Americii.

Fără îndoială că multă lume se va întreba: acestea să fie adevăratele probleme ale unei femei care munceşte? Bineînţeles că Ivanka are dreptul să povestească şi să spună ceea ce doreşte în cartea sa. Şi, din punct de vedere mediatic, e de înţeles că înceracă se apară ca o femeie normală, fără pretenţii de bogătaşă... că este ca toate celelalte. Dar, va fi crezută?  În fond, bogăţia e un statut aparte, un rol  important are cu siguranţă în cariera oricărei femei care doreşte să aspire la mai mult, dincolo de resursele financiare pe care le posedă şi nu este de condamnat.