Iura Luncașu va filma o COMEDIE POLIȚISTĂ la Oravița

Unul din cele mai mici orașe din Caraș Severin va deveni locul de desfășurare a celei mai noi povești cinematografice a regizorului Iura Luncașu. Într-un interviu acordat reporterilor Expres de Banat, acesta relatează că va începe filmările anul acesta, la Oravița. Filmul va fi o comedie polițistă.

”Vreau să fac pană în septembrie anul viitor 4 proiecte și toate în această zonă, începând de la Timişoara şi în toată zona Banatului. Îmi plac oamenii din Banat, ce vorbim, aia se întâmplă”, a relatat regizorul care a mărturisit și că va face numai comedii. „Comedii, asta pot să spun, pentru că mie îmi place să fac comedii, cele mai multe adevăruri se spun în glumă. Ca şi genuri, vor fi diferite: în unul mai multă comedie romantică, acesta pe care îl fac în august este comedie poliţistă. Cu acesta sunt deocamdată în prospecţii, dar se potriveşte foarte mult cu Oraviţa, că este un oraş aproape de Serbia şi în poveste apare un tranzit cu Serbia. Și secvenţe de la Ponton vor fi incluse în film. Despre celelalte 3, mi-am făcut o idee, dar nu am vorbit cu oameni. Dar primul este discutat, următorul va fi undeva în mai peste un an și după, în august-septembrie. Este unul singur, dar este partea 1 și 2 legate, un scenariu scris, poveste foarte tare”, a declarat Luncașu pentru sursa citată.

Originar din Basarabia, Iura Luncașu a filmat, în Reșița o altă peliculă de succes, Ghinionistul. (Sursa foto: TV Mania)