Hatice Sendil, actrita care i-a cucerit pe romani in „Dila”, are rolul principal in noul serial turcesc
Un nou serial turcesc de succes vine in curand la Kanal D : „Ziua in care mi s-a scris destinul”. Titlu original al producţiei este „Kaderimin Yazildigi Gun”, iar vestea foarte buna este ca productia o are in rolul principal pe Hatice Sendil, cea care a interpretat-o pe Dila, in serialul cu acelasi nume.
Pe telespectatorii Kanal D ii asteapta un scenariu alert, personaje bine conturate si un subiect care nu te poate lasa indiferent: doua mame isi disputa acelasi copil. O poveste de dragoste pe cat de puternica pe atat de complicata vine sa imbogateasca tesatura intrigii serialului. Eterna opozitia intre opulenta si saracie intregeste aceasta drama contemporana.
“Scenariul m-a cucerit de la prima lectura si abia astept ca si telespectatorii romani sa descopere o poveste de viata extraordinara! M-am identificat cu Elif, personajul meu, o femeie care trece prin incercari teribile. Elif isi gaseste in ea insasi puterea de a merge mai departe, de a gasi solutii, dar in viata ei apar si oamenii potriviti, care prin gesturile si deciziile lor ii schimba destinul”, spune Hatice Sendil.
Serialul creeaza dependenta inca de la primul episod, in care personajele centrale ne sunt dezvaluite cu tot cu contextul ce le justifica deciziile: un tata abuziv, o mama disperata sa isi apere fiicele, o tanara care nu vrea sa se supuna cutumelor si vointei celorlalti, secrete teribile de familie si nu in ultimul rand fiorii unei iubiri care se insinueaza inca de la primele cadre.
Din distributie mai fac parte Özcan Deniz ( Baran Aydin din serialul “Havin- Doua vieti, o dragoste”) si Gubery Ileri (Mehmed din “Suleyman Magnificul – Sub domnia Iubirii”), actori charismatici, foarte indragiti in Turcia, dar si in Romania.