Iubit în valoare de 316 milioane de lire sterline

Averea lui este considerată una din cele mai mari din Anglia. Castelul său, Alnwick Castle din Northumberland a fost folosit pentru a filma scenele petrecute în școala de magie Hogwarts, din Harry Potter. Nu este disponibil, deoarece se pare că Pippa Middleton, sora viitoarei Regine a Angliei s-a cuplat cu el.

George Percy este moștenitorul unei sume care se învîrte în jurul a 316 milioane de lire sterline, iar Pippa îl cunoaște de la facultate, pe când amândoi urmau cursurile Universitatii din Edinburgh. Tabloidele britanice comentează cum cei doi s-au reîntâlnit la cheful dat cu ocazia Anului Nou de familia Middleton, subliniind ironic: ”Pippa a făcut tot ce i-a stat în puteri pentru a pleca de mână cu George și dacă îl ține bine pleacă și cu averea lui!”.