Italia, un caz excepțional la europarlamentare

Alegeri. Sursa foto: dreamstime.com

Italia reprezintă un caz excepțional la europarlamentare, având în vedere că prim-ministrul și lider al unui partid vor fi cap de listă, scrie Il Sole 24 Ore.

Patru lideri de partide, cap de listă la europarlamentare

S-ar putea să nu fie „un caz unic”, dar cu siguranță este un caz excepțional în Europa. Italia, aliniindu-și șeful guvernului și patru lideri de partid (inclusiv prim-ministrul) pe post de cap de listă la alegerile europene, merge în direcția opusă țărilor membre UE. Sau cel puțin a celor mai mari și mai populate.

Tendința partidelor de pe Vechiul Continent, este de a numi eurodeputați la sfârşit de mandat, noi înscriși sau, cel mult, membri ai guvernului în funcție, ca în cazul Poloniei.

Italia, situație inedită

În Italia, după anunțul Giorgia Meloni și cel succesiv făcut de Carlo Calenda, în fruntea listelot se află patru lideri de partid. Premierul a anunțat că va face acest lucru în toate circumscripțiile. Calenda a răspuns că şi el cu partidul Azione va proceda în acelaşi fel împreună cu Elena Bonetti.

Giorgia Meloni / Sursa foto: Facebook

Vicepremierul și liderul Forza Italia, Antonio Tajani, va fi cap de listă în patru circumscripții, cu excepția Insulelor din sud. La rândul său, Secretarul Partidului Democrat, Elly Schlein, va conduce listele democratice din Sud și din Insule.

Franța și Germania, fără surprize la europarlamentare

În ceea ce privește Europa, această strategie a fost adoptată de puține ţări. Începând cu cele în care dreapta - aliați ai FdI sau ai Ligii Nordului- par mai puternice, conform sondajelor. În Franța, pentru Renaissance, partidul lui Emmanuel Macron, cap de listă la alegerile europene va fi Valerie Hayer, președintele în funcție al grupului Renew din Camera Europeană.

Rassemblement National a lui Marine Le Pen va fi reprezentat în schimb de Jordan Bardella, care este președintele partidului, dar și șef al delegației la PE. Lista Reconchete! nu-l va avea cap de listă pe fondatorul Eric Zemmour, ci pe Marion Marechal.

În Germania, SPD a ales continuitatea, încredințând poziţia de cap de listă vicepreședintelui PE, Katarina Barley. Pe frontul opus, extremiștii de la AfD l-au confirmat ca lider pe Maximilian Krah , chiar și după izbucnirea Moscagate, scandal în care acesta a fost implicat și care a dus la arestarea unuia dintre asistenții săi parlamentari.

 

CDU, previzibil, l-a confirmat în postura de cap de listă pe președintele PPE,

Manfred Weber. Sursa foto: Facebook

. Liberalii lui Christian Lindner s-au bazat în schimb pe fostul primar al orașului Dusseldorf, Marie Agnes Strack-Zimmermann.

Spania, Belgia și Polonia

Scenariul se schimbă puțin în Spania, unde partidul PSOE al premierului Pedro Sanchez l-a ales cap de listă pe ministrul tranziției ecologice Teresa Ribera, având ca potenţial obiectiv numirea acesteia în funcţia de comisar european.

Partitdo Popular al lui Alberto Nunez Fejioo se îndreaptă spre confirmarea catalanului Dolors Monserrat. Vox, un aliat apropiat al FdI în Europa, l-a confirmat ca şef al delegației pe Jorge Buxadé Villalba. În Belgia, președintele naționaliștilor flamanzi din Vlaams Belang, Gerolf Annemans, nu va fi „candidatul principal” la alegerile europene. Trecând mai departe în Olanda, Geert Wilders l-a ales cap de listă pe Sebastiaan Stoteler.

Polonia şi Ungaria, cu miniștri pe listele de europarlamentare

În Polonia, premierul Donald Tusk a decis să pună trei miniștri din guvernul său în fruntea listei Platformei civice. În Ungaria vecină, Viktor Orban a avut grijă să nu-și conducă lista Fidesz la alegerile europene, încredințând această sarcină unui membru foarte loial, fostul ministru al justiției, Judit Varga.

(Traducerea: Cătălina Păunel, RADOR RADIO ROMANIA)